Concert pascal
MOPAN Suceava

Debut de mare succes pentru Eva Măruţă (8 ani şi jumătate), fetiţa cuplului Andra şi Cătălin Măruţă. Puştoaica a impresionat cu rolul principal din noua comedie produsă de BRomania, „Tati Part-Time”. Prestaţia sa a fost lăudată de unul dintre cei mai temuţi critici, Irina-Margareta Nistor, dar nu numai. Şi Dan Negru a aplaudat filmul şi îl recomandă, notează click.ro.

Irina-Margareta Nistor mărturiseşte că a fost impresionată de talentul Evei şi că fetiţa nu ar trebui judecată că a primit rolul doar pentru că părinţii ei sunt celebri – mama, cântăreaţă, iar tatăl, realizator şi prezentator de emisiuni tv.

„A mai venit o comedie după «Visul». A venit «Tati Part-Time». Toată lumea era curioasă, toţi voiau să vadă cum joacă fetiţa lui Măruţă şi a Andrei, Eva. Ştii cum e, fiecare se gândeşte: «E, a prins rolul că e fata cui e». De multe ori poate să fie un dezavantaj să fii copil de celebrităţi. Surpriza a fost totală, Eva este minunată. E plină de umor şi este şi foarte dezinvoltă. Înjurături n-avem şi filmul nu este vulgar. Mi-a plăcut că au funcţionat bine şi copiii, pe una dintre fetiţe am mai văzut-o, Ilinca o cheamă. Are un rol negativ, care pe parcurs se schimbă. Eu cred că filmul vine numai bine după Revelion, e un film pentru părinţi şi pentru copiii bine crescuţi”, a spus criticul Irina-Margareta Nistor, conform sursei citate. Această recenzie este una dintre cele mai aşteptate, aşadar echipa producţiei poate răsufla uşurată: filmul a primit deja una dintre cele mai importante şi dorite confirmări.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/copiii-celebri-cresc-pe-platourile-de-filmare-eva-2329559.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava