Copil rănit de un moped în timp ce traversa neregulamentar o stradă

Ieri, un copil de 7 ani, din Arbore, a fost rănit de un moped, în timp ce traversa neregulamentar un drum din comună. Vehiculul era condus de un consătean de-al minorului, în vîrstă de 19 ani. După accident, tînărul le-a dat părinţilor victimei o sumă de bani pentru a nu depune plîngere la poliţie, însă, ulterior copilul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din verificările făcute de poliţişti a rezultat că mopedul nu este înregistrat şi că tînărul nu deţine permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal.