Concert pascal
MOPAN Suceava

Directorul Crucii Roșii Suceava, Corneliu Dediu, a anunțat continuarea proiectului de ajutorare a spitalelor din județ în cadrul campaniei „1 CM DE FAPTE”. Campania este derulată de omul de afaceri Ștefan Mandachi, în parteneriat cu filiala de Cruce Roșie. Corneliu Dediu a informat că, în ultimele zile, au fost distribuite către spitalele din Suceava, Fălticeni și Rădăuți echipamente de protecție pentru personalul medical. El a menționat că au fost donate 2.500 de combinezoane sterilizabile, 25.000 de măști chirurgicale, 6.000 de măști FFP2 și 4.500 de viziere. S-au mai donat mănuși, botoși și alte materiale necesare în spitalele unde sînt tratați pacienții infectați cu COVID-19. Directorul a precizat că în cele peste 30 de zile de cînd a fost demarată campania de strîngere de fonduri, în conturile Crucii Roșii Suceava au intrat peste 1,2 milioane de euro, iar banii vor fi cheltuiți în totalitate pentru protejarea cadrelor medicale și sprijinirea pacienților infectați. Pînă acum, au fost distribuite materiale și echipamente în valoare de peste 250.000 de euro. În derulare sînt achiziții de aproape 800.000 de euro pentru care au fost achitate avansuri în sumă de 350.000 de euro.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava