Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto11 poze în acest set

La finele săptămânii care a trecut, rugbiul sucevean a sărbătorit 50 de ani de existență. Din programul manisfestărilor au făcut parte întâlniri cu foștii antrenori, jucători și susținători ai jocului cu balonul oval de la Suceava, meciuri de juniori și old-boys, dar și o partidă oficială de Divizie Națională.
Într-o întâlnire contând pentru etapa a VI-a, pe stadionul ”Unirea” s-au aflat față în față CSM Bucovina Suceava și Știința Petroșani. Dornici să facă un joc bun și să obțină victoria, sucevenii au preluat inițiativa încă din start. Deși debutul partidei le-a aparținut, gazdele înscriind primele puncte prin Ionuț Flutur, petroșănenii nu s-au intimidat și au replicat printr-un eseu marcat de Cojocaru la o eroare a ”liniei de treisferturi” sucevene. La pauză a fost 9-5 pentru CSM Bucovina și suspansul a continuat și în partea secundă a disputei cu Știința Petroșani.
Mult mai hotărâți au revenit sucevenii de la cabine și au reușit câteva faze de spectacol care le-au și permis să se distanțeze pe tabela de marcaj. Nu a fost un marș triumfal totuși pentru că oaspeții au revenit încă o dată și s-au apropiat la doar cinci puncte pe tabela de marcaj, scor 22-17.
Finalul meciului dintre CSM Bucovina Suceava și Știința Petroșani a fost, oarecum, un fel de ”one man show”, Ionuț Flutur fiind de neoprit. Scorul disputei după 80 de minute de joc a fost 32-17 pentru suceveni care și-au trecut în cont a treia victorie din acest sezon competițional.

”Cred că sărbătorirea a 50 de ani de existență a rugbiului sucevean a fost frumoasă și caldă, așa cum suntem noi rugbiștii și le mulțumesc tuturor celor care au participat. Am avut parte de întâlniri emoționante cu foștii antrenori și jucători veniți din toate colțurile țării și chiar ale Europei, am beneficiat de prezența reprezentanților Consiliului Județean, ai Consiliului Local și Primăriei, ai Prefecturii, ai DJST și CSM Suceava și ai FRRugby prin directorul Harry Dumitraș, sucevean get-beget.

 

După prezentarea documentarului despre rugbiul sucevean care a avut loc la sediul Dom Polski, pentru accesul în această locație mulțumindu-i domnului Longhern Ghervasen, iubitorii jocului cu balonul oval au avut ocazia să urmărească trei meciuri. Primul, în care au evoluat juniorii pregătiți de Vasile Conache și Marius Colțuneac, al doilea de Divizie Națională între CSM Bucovina Suceava și Știința Petroșani, iar al treilea de old-boys între fostele glorii ale Sucevei.

Am avut ceva emoții la partida oficială de campionat, dar băieții s-au comportat excelent, cu un plus pentru Ionuț Flutur care a marcat prin toate procedeele, eseu, lovitură de pedeapsă, transformare și dropgol.
Foarte interesant și antrenant a fost și jocul de ”veterani” în care s-au confruntat cei mai buni rugbiști suceveni de-a lungul anilor. Au fost faze de spectacol și bună dispoziție.
A urmat apoi ceremonia de decernare a unor diplome, tricouri și medalii oferite de DJST Suceava și CSM, precum și lansarea unei cărți care cuprinde activitatea rugbistică sucevană de-a lungul anilor.
Oricum, cea mai palpitantă repriză a sărbătoririi a 50 de ani rugby la Suceava a fost ”repriza a III-a” unde s-a ciocnit un pahar de vin sau o halbă de bere și s-au depănat amintiri.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava