Concert pascal
MOPAN Suceava

În a doua etapă din play-out-ul Ligii Naționale, echipa de handbal a Universității Suceava a reușit să se impună dramatic pe terenul celor de la CSM Focșani 2007 și să acumuleze trei puncte importante în lupta pentru menținerea în primul eșalon. Gazdele au început ceva mai bine acest meci, dar universitarii au egalat la mijlocul reprizei și mai apoi s-au distanțat la două goluri. Cu cinci minute înainte de pauză, Suceava a avut o dublă eliminare, dar au gestionat bine inferioritatea, iar la pauză Focșaniul conducea la un gol diferență, scor 11–10.
Repriza a doua a fost la fel de strânsă, cu ambele echipe aflate la conducere. Universitatea a avut două ratări, iar gazdele au egalat și s-au dus pentru prima dată la trei goluri, scor 22–19 în minutul 48, avantaj pe care l-au păstrat până în minutul 55. Din fericire, sucevenii au revenit și au gestionat foarte bine finalul, cu o apărare, iar în minutul 58 au reușit egalarea după 3 reușite consecutive, 25–25. La acest scor, fostul universitar Mădălin Țuțu a avut o ratare, iar portarul Iulian Andrei a apărat un 7 metri, iar cu 10 secunde înainte de final Sipka a reușit golul victoriei, Focșaniul având un ultim atac la care sucevenii s-au apărat bine, gazdele fiind nevoite să arunce dintr-un unchi închis, scor final 26–25.
„A fost un meci foarte frumos și pentru spectatori, unul în care am meritat victoria. Băieții s-au dăruit la maxim în teren și au câștigat trei puncte importante în lupta pentru menținerea în Liga Națională. Am condus și noi, dar și ei, iar pe final consider c-am fost mult mai prospeți și-am gestionat foarte bine jocul, chiar și-n inferioritate de unul sau doi jucători. Iulian Andrei a apărat pe final un 7 metri, iar defensiva noastră a fost foarte mobilă și ermetică, fapt ce ne-a ajutat să ne impunem”, a explicat angtrenorul echipei CSU Suceava, Adrian Chiruț.
În meciul de la Focșani, pentru Universitatea Suceava au marcat: Dusan Sipka (5), Gabriel Burlacu (5), Mihai Sandu (5), Florin Ciubotariu (3), Andrei Olariu (3), Adrian Târzioru (2), iar Bogdan Baican (1).
În cealaltă partidă a turneului play-out, CSM Făgăraș a reușit să se impună în disputa de pe teren propriu cu HC Vaslui cu scorul de 24 – 23, la capătul unui meci foarte disputat în care oaspețiii au condus până aproape de final, dar gazdele au gestionat mai bine ultimele 10 minute.
Duminică seară, echipa de handbal a Universității Suceava va încheia turul din turneul play-ougt cu un meci în fața propriilor specatori cu CSM Făgăraș, în timp ce HC Vaslui va juca și ea acasă, cu CSM Focșani 2007.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava