Concert pascal
MOPAN Suceava

Are trei băieți, un fiu natural și alți doi vitregi, și nu mai puțin de opt nepoți. La 77 de ani, Cristian Țânțăreanu are deja testamentul făcut! Milionarul excentric de la Corbeanca și-a împărțit averea estimată în prezent la aproape 30 de milioane de euro atât copiilor, cât și nepoților, în mod egal. Țânțăreanu și-a făcut de urgență testamentul, în 2009, în momentul când a fost diagnosticat cu cancer la colon. Milionarul s-a temut atunci că va încheia socotelile cu viața, notează click.ro.

“Mi-am făcut testamentul după ce am aflat că am cancer. Averea familiei se ridică acum la 20-30 de milioane de euro. Numai spa-ul este 7 milioane de euro, casele la copii sunt fiecare vreo 600.000 de euro și am băgat 6 milione de euro în afacerea nouă cu complexul Pandemia. Nu există un moștenitor. Eu am o frică de foamete. De aia le-am dat copiilor mei și nepoților, ca ei să nu știe ce e aia foamete. Le-am dat casele copiilor. Eu sunt convins că ei gândesc că unul are mai mult și altul are mai putin. Ei sunt acționari însă egali în firmă. Toată averea e acum pe numele copiilor. Toți au afacerile lor, care nu se intersectează”, a declarat Cristian Țânțăreanu, invitat în emisiunea” 40 de întrebări” cu Denise Rifai, de la Kanal D, conform sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/cui-ii-lasa-cristian-tantareanu-averea-de-aproape-30-de-milioane-de-euro-ce-relatie

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava