Concert pascal
MOPAN Suceava

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava pregătește o nouă producție, „CUM VĂ PLACE”, după William Shakespeare și improvizațiile actorilor, care va avea premiera în datele de 16 și 17 decembrie, la ora 19:00. Spectacolul „CUM VĂ PLACE” va fi montat pe scena teatrului de regizorul Botond Nagy care se află la Suceava pentru cel de-al treilea proiect.

Unul dintre cei mai creativi și originali regizori de la noi din țară, Botond Nagy, deși tânăr, are un CV impresionant, iar spectacolele sale reprezintă adevărate instalații pline de mister și poezie. După ce termină Liceul de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, își dă licența la Universitatea de Artă din Târgu-Mureș, specializarea regie de teatru. Nu trecuse cu mult pragul a două decenii de viață atunci când a semnat primul său spectacol, la Teatrul „Figura” din Gheorgheni. În același an, avea să primească <votul> de încredere al dascălului său: Bocsárdi László, care l-a invitat să monteze la Teatrul „Tamási Áron”, din Sfântu Gheorghe, fiind încă student. De atunci, cariera lui a luat o cale ascendentă. Și asta grație inspirației și talentului său, dar și a întâlnirilor fericite de care a avut parte: cu actori și regizori, cu lumi artistice speciale.

Botond Nagy a colaborat cu teatrul sucevean și în cadrul altor două proiecte: „H.A.H. – Hiden Abuse Holdings”, ce a avut premiera în 2019 și „Întoarcerea acasă” de Matei Vișniec,  producție cu care am participat la Festivalul Național de Teatru 2022 și a primit recenzii foarte bune atât din partea criticilor de teatru cât și din partea publicului.

A fost nominalizat la premiile UNITER (2020) pentru Cea mai bună regie cu spectacolul „Nora” de Henrik Ibsen, produs de Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, apoi pentru același spectacol primește Premiul pentru cea mai bună regie acordat de Ministerul pentru Resurse Umane al Ungariei. Cele mai recente proiecte semnate de regizorul Botond Nagy, care au avut premiera anul acesta sunt: „Cuvântul progres rostit de mama suna teribil de fals”, de Matei Vișniec, montat la Teatrul Național București și „Elektra” produs de Teatrul Maghiar de Stat Cluj Napoca.

William Shakespeare este, fără îndoială, una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii mondiale. Lucrările lui (aproximativ 38 de piese de teatru, 154 de sonete, 2 poeme narative, precum și alte multe poezii) au fost traduse în aproape fiecare limbă vorbită. Prin talentul său de a explora natura umană și de a crea personaje memorabile, operele sale rămân la fel de relevante și captivante astăzi, ca și în timpul vieții sale și sunt jucate în întreaga lume, în diverse contexte culturale, politice, economice şi religioase, fiind o dovadă a universalităţii şi actualităţii acestora.

Foto credit: ArTiStul

”Cum vă place”, după William Shakespeare și improvizațiile actorilor, prima premieră din stagiunea 2023-2024 a Teatrului ”Matei Vișniec” Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava