David Schwimmer şi soţia sa, Zoe Buckman, s-au despărţit

Actorul David Schwimmer şi soţia sa de şase ani, Zoe Buckman, au anunţat că se despart pentru o perioadă, informează contactmusic.com.
Starul din îndrăgitul serial de televiziune ‘Friends’ a cunoscut-o pe fotografa Zoe Buckman pe platourile de filmare ale peliculei ‘Run Fatboy Run’, în 2007. De atunci au format un cuplu. În 2010 s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii restrânse, iar în 2011 au deveni părinţii unei fetiţe, Cleo.
Într-o declaraţie oficială comună pentru E!News cuplul a spus: „Cu foarte multă dragoste, respect şi prietenie am decis să ne despărţim pentru o perioadă, până hotărâm ce vom face în legătură cu relaţia noastră. Prioritatea noastră este, desigur, fericirea şi bunăstarea fetiţei noastre în aceste momente dificile, aşa că, vă rugăm să ne sprijiniţi şi să ne respectaţi intimitatea, pentru că dorim să ne ocupăm de creşterea ei împreună.”