Concert pascal
MOPAN Suceava

Narcisa Suciu este una dintre cele mai apreciate voci din România. În vârstă de 48 de ani, îndrăgita artistă a avut o viață plină de tragedii. Și-a pierdut părinții când era foarte tânără. După moartea mamei, a vrut să se călugărească, notează click.ro.

Narcisa Suciu (48 de ani) și-a pierdut ambii părinți foarte devreme. Mama ei s-a stins din viață atunci când artista avea doar 17 ani, pierzând lupta cu o boală nemiloasă, cancerul. Șapte ani mai târziu și tatăl ei a părăsit această lume.

După moartea mamei, la doar 17 ani, Narcisa Suciu a vrut să se retragă la mănăstrire și să se călugărească. A mers în audiență chiar și la episcopul de Baia Mare, pentru că avea nevoie de acordul unui adult, căci tatăl său nu i l-a dat.

„Eu nu văd mănăstirea ca pe un loc în care te ascunzi. Rămâne în calculul meu pentru la un moment dat. Poate nu săptămâna asta sau anul ăsta. Am și fost la Mănăstirea Bârsana și am stat o vreme cu maicile de acolo. M-a invitat maica stareță. Eu văd mănăstirea ca pe un loc în care îți permiți să te uiți un pic în tine, să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, să te apropii mai mult de Dumnezeu. Nu se poate călugări oricine, dar dacă te duci la poarta mănăstirii și mărturisești că vrei să rămâi acolo, te primesc. Trebuie să te primească. E casa lui Dumnezeu și toată lumea trebuie să aibă acces acolo”, a dezvăluit Narcisa Suciu, la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D, conform sursei citate.

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet pe: https://click.ro/primetime/de-ce-a-vrut-narcisa-suciu-sa-se-retraga-la-2301641.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava