Concert pascal
MOPAN Suceava

Secretarul general al organizației județene a PDL, deputatul Ioan Bălan, a declarat că reforma sistemului fiscal reprezintă o prioritate națională arătând că USL nu a depus nici un efort în sensul creșterii disciplinei fiscale și a volumului încasărilor la bugetul de stat. USL, a subliniat Bălan, a făcut exact invers faţă de ceea ce a promis, introducând noi şi noi taxe şi impozite, iar pe cele existente le-a majorat fără nici un fel de remuşcare. Deputatul democrat liberal a ținut să evidețieze că la nivelul Uniunii Europene media veniturilor bugetare este în jurul valorii de 44,7% din Produsul Intern Brut (PIB), în vreme ce România nu reuşeşte să depăşească un prag de 32% din PIB. ”Nu vreau să compar situaţia fiscală a ţării noastre nici cu Danemarca (56%) şi nici cu Finlanda (53,9%), ci o compar cu cea a noilor state membre Cehia (39,8%) sau Estonia (39,6%). Cu excepţia cotei unice de impozitare, România nu se poate lăuda cu una dintre cele mai mici poveri fiscale din Uniunea Europeană, ci dimpotrivă: avem în continuare un număr nimicitor de taxe, fiscalizarea relaţiilor de muncă este extrem de mare, iar nivelul accizelor şi al TVA este comparabil cu al tuturor statelor membre”, a spus Bălan, care deține și funcția de vicepreședinte regional al PDL pe regiunea de Nord Est.

”Sub guvernarea USL vom fi fericiţi dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”

El a amintit că în anii 2010-2011, Guvernul României şi-a propus ca obiectiv fiscal principal eradicarea evaziunii fiscale şi înlăturarea contrabandei cu produse accizabile. ”S-au făcut atunci progrese remarcabile în domeniul muncii la negru, contrabanda s-a redus la mai puţin de jumătate, iar încasările din TVA crescuseră cu peste 10%”, a spus Bălan. Parlamentarul democrat liberal constată că la un an de guvernare USL avem parte de o explozie fără precedent a contrabandei şi a evaziunii fiscale, de tot mai puţine contracte de muncă înregistrate, iar încasările din TVA sunt dezastruoase. ”Sub guvernarea USL vom fi fericiţi dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB”, crede Bălan. El a spus că în calitate de parlamentar, susţine o amplă reformă a sistemului fiscal din România, precum şi a instituţiilor abilitate cu verificarea şi controlul îndeplinirii sarcinilor fiscale. ”România pierde anual miliarde de euro din cauza slabei colectări a sarcinilor fiscale, fiind obligată să se împrumute tot mai mult, deteriorând zi de zi stocul datoriei publice şi îngroşând dobânzile în sarcina acesteia, plătite, din nefericire, de toţi românii”, a afirmat Ioan Bălan. El a mai ținut să arate că realizările USL la un an de guvernare sunt exprimate sugestiv ”de învăţătoarea protestatară (nr. senatoarea USL Cristiana Anghel) care zilele trecute recunoştea: „am minţit, nu ne ţinem de cuvânt!”. ”Momentul de sinceritate al învăţătoarei, transformată peste noapte din falsă grevistă a Antenei 3 în parlamentar USL, este desuet, pentru că românii ştiu deja că au fost şi continuă să fie minţiţi”, a conchis vicepreședintele regional al PDL.

Deputatul Bălan se pronunță pentru o amplă reformă a sistemului fiscal, 9.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava