Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a ținut să-l felicite pe colegul său, senatorul Daniel Constantin Cadariu pentru modul în care a condus Ministerul Antreprenoriatului și Turismului în Guvernul Ciucă și pentru faptul că a promovat cu insistență destinația turistică Bucovina. ”La finalul mandatului său ca Ministru al Antreprenoriatului și Turismului, doresc să îl felicit pe colegul meu, Daniel Cadariu, pentru activitatea desfășurată cu competență și responsabilitate în cadrul Guvernului Ciucă. A fost o perioadă plină de provocări și nu pot să nu apreciez modul în care ministerul condus de domnul Cadariu a susținut mediul antreprenorial și a promovat turismul din România. Mă bucură îndeosebi faptul că în toată această perioadă Bucovina a fost mereu bine reprezentată în strategia de promovare a turismului. Am avut plăcerea de a participa la unele târguri de turism organizate de MAT și am fost mândru să văd cât de bine a fost pusă în valoare regiunea noastră. Destinațiile și obiectivele unice din Bucovina au fost recomandate turiștilor de fiecare dată, și chiar mai mult, aceștia au avut ocazia să întâlnească și să aprecieze oameni de-ai locului, meșteri, care, prin măiestria lor, transmit emoții și trasează așteptări legate de experiența unei vacanțe în Bucovina. Îi mulțumesc domnului Cadariu pentru tot ce a făcut pentru Bucovina și îi urez succes în continuare, în activitatea de senator!”, a transmis Gheorghiu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava