Concert pascal
MOPAN Suceava

La Prefectura Suceava a avut loc miercuri şedinţa Comisiei judeţene de fond funciar în cadrul căreia au fost analizate dosarele depuse de comisiile locale din Izvoarele Sucevei, Moldova Suliţa, Panaci, Sadova, Vadu Moldovei, Vama, Zvorâştea, Fălticeni, Frătăuţii Vechi şi Todireşti.

Prefectul Florin Sinescu a spus că în urma analizei dosarelor depuse, membrii comisiei au hotărât validarea unui număr de 21 de documentaţii pentru o suprafaţă totală de 65,51 ha din care 60,18 ha teren forestier şi 5,33 ha teren agricol.

În cadrul şedinţei au fost invalidate 2 propuneri pentru 1,52 ha teren agricol.

Sinescu a arătat că tot miercuri a avut loc şi şedinţa Comisiei judeţene Suceava pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria şi a Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, mai sunt de soluţionat un număr de 28 de cereri.

„Dosarele sunt înaintate comisiilor tehnice de experţi pentru efectuarea raportului de evaluare, fiind un dosar depus în baza Legii nr. 9/1998 şi 27 de dosare depuse în baza Legii nr. 290/2003. În cel mai scurt timp va fi convocată o şedinţă pentru finalizarea acordării compensaţiilor şi despăgubirilor în baza acestor două acte normative”, a precizat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava. Cuantumul despăgubirilor propuse pentru dosarul depus în baza Legii 9/1998 se ridică la 116.435 lei. Pentru cele 27 dosare depuse în baza Legii nr. 290/2003, cu rapoartele de expertiză, cuantumul total al despăgubirilor propuse este de 3.395.275 lei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava