MOPAN Suceava

Despre bani în fiecare materie: 6 decembrie este ultima zi în care îți poți înscrie școala în LifeLab

LifeLab by BCR ajută profesorii și elevii să înțeleagă importanța educației financiare în orice domeniu.

 

În contextul actual, în care educația financiară devine tot mai importantă pentru formarea viitoarelor generații, Banca Comercială Română (BCR) lansează a doua ediție a programului LifeLab, un proiect educațional care integrează concepte financiare la nivel interdisciplinar, în toate ciclurile de învățământ.

Înscrierile se desfășoară până pe 6 decembrie 2023, aici!

Până pe 6 decembrie 2023, școlile interesate pot aplicat în program completând formularul de înscriere disponibil pe platforma online Școala de Bani. LifeLab se adresează nu doar elevilor, ci și profesorilor, directorilor și părinților, oferindu-le posibilitatea de a explora și înțelege lumea financiară în mod practic și aplicat.

Extinderea programului în județul Suceava

Una dintre schimbările semnificative aduse de LifeLab 2.0 este extinderea programului în patru județe din țară, printre care și Suceava. Prin urmare, toate instituțiile de învățământ din județul Suceava, atât din rural cât și urban, sunt încurajate să se alăture comunității LifeLab pentru a crește nivelul de educație financiară în școli și în același timp crearea contextului ideal pentru ca elevii să dobândească competențe de educație financiară care le vor fi de folos în viitor.

LifeLab – soluție pentru creșterea nivelului de educație financiară din școli

LifeLab reprezintă o soluție inovatoare pentru îmbunătățirea nivelului de educație financiară în școli. Anul acesta, prin materialele dezvoltate și implicarea profesorilor, programul va aduce elemente de educație financiară în sălile de clasă pentru toate ciclurile de învățământ.

Programul LifeLab vine în sprijinul școlilor participante prin oferirea unui pachet complet de beneficii, printre care:

  • Materiale educaționale special dezvoltate de experți și profesori, unde noțiunile financiare sunt îmbinate cu toate disciplinele de bază predate la școală;
  • Acces la un curs complementar de educație financiară de 20 de ore, ce oferă profesorilor 20 credite, recunoscute de Ministerul Educației;
  • Educație pentru viață prin sprijin în dezvoltarea de competențe relevante, precum comunicarea, gestionarea responsabilă a resurselor, colaborarea sau planificarea;
  • Mentorat cu experți educaționali pentru profesori, pe tot parcursul proiectului;
  • Organizarea unui eveniment fizic pentru copii, profesori și elevi în care învață despre educație financiară de la traineri din cadrul Școlii de Bani și de la roboțelul Pepper;
  • Finanțare de 2000 EUR la finalul proiectului pentru școlile care implementează programul;
  • Acces la o comunitate de școli care se implică în proiecte relevante, cu impact în calitatea actului educațional, dar și în gradul de motivare al elevilor.

Copiii vor fi mai pregătiți pentru viață

Profesorii au puterea de a influența întregi generații de elevi, iar prin LifeLab aceștia devin promotori ai educației financiare interdisciplinare. În plus, învață cum să-și gestioneze propriile finanțe. Cu ajutorul cadrelor didactice, elevii capătă cunoștințe în domeniul educației financiare, învață cum să ia decizii, exersează planificarea și dezvoltă abilități în lucrul în echipă.

În urma programului pilot desfășurat în anul școlar 2022-2023 în 2 școli din România, am identificat o creștere a cunoștințelor financiare ale elevilor din ciclul gimnazial cu 19% și ale elevilor din ciclul liceal de 15%. În pilot au fost implicați 50 de profesori și 1200 de elevi.

Află mai multe detalii despre program și înscrie-ți școala în LifeLab până pe 6 decembrie!

După completarea formularelor de înscriere, în perioada 7-15 decembrie, 15 școli care au trecut de procesul de jurizare vor participa la o sesiune de interviuri cu reprezentanți ai Școlii de Bani, ai Asociației Școlilor Particulare (partenerii ediției a 2-a LifeLab) și un expert educațional.

Pe 18 decembrie, vom anunța cele 10 școli selectate în program!

Despre bani în fiecare materie!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
Etichete
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava