Concert pascal
MOPAN Suceava

Avem noi românii o vorbă: Un necaz nu vine niciodată singur. Este și cazul Elenei. O mamă greu încercată de soartă, din Piatra Neamț.

,,Mi-am văzut mai întâi copilul la un pas de moarte, imobilizat la pat, apoi am primit verdictul: cancer. Îmi amintesc și acum fața doamnei de la imagistică. M-a privit în ochi și mi-a răspuns așa: Cancerul e cancer, nu e bun sau rău. Nu-mi venea să cred ce îmi aud urechile… Nu puteam crede că mi se întâmplă tocmai mie. Mai ales după ce timp de trei ani trăisem o altă tragedie. Copilul meu a căzut de pe o schelă, de la 14 metri înălțime, în timp ce construia o hală industrială în Dej. Luni de zile am stat cu el prin spitale, a fost supus la nu mai puțin de 8 intervenții chirurgicale. O perioadă a fost imobilizat la pat. Acum se poate deplasa singur, însă doar pe distanțe mici. În ziua în care am schimbat o dramă cu alta am plâns, am urlat încercând sa înțeleg de ce Dumnezeu mi-a dat din nou mie să duc o asemenea povară,” ne-a mărturisit Elena cu vocea tremurândă.

Astfel, universul unei mame a fost zguduit din nou din temelii. Deși a fost încurajată de medici, care i-au explicat că în acest moment există tratament pentru afecțiunea de care suferă, analizele de laborator arătau tot mai rău.

,,Am început de urgență chimioterapia. Fac naveta de la Piatra Neamț la București. Trebuie să plec la 12 noaptea, ca să ajung la 7 la spital pentru tratament. Este foarte greu, iar simptomele post-chimioterapie sunt îngrozitoare. Nu pot descrie starea de rău pe care o simt. Mă ține pe picioare doar chipul fiului meu, încurajările lui și îngrijorarea pe care i-o văd în priviri. Trebuie să îi demonstrez de sunt puternică!”

Pe lângă provocările emoționale, Elena trebuie să facă față și celor financiare. După mai multe ședințe de chimioterapie, Elena trebuie supusă unei operații de extirpare a ambilor sâni. Intervenția va fi făcută la Spitalul Memorial din București. Suma necesară, în valoare de 15.000 euro, reprezintă o povară suplimentară pentru Elena.

,,Gândul că nu-s bani și nu poți să te cauți m-a făcut să clachez în repetate rânduri. Dacă în ultimii ani eu eram cea care îl încurajam pe el să nu renunțe, să mai facă un pas cu cadrul metalic și încă unul, acum fiul meu e cel care mă susține moral. Rolurile s-au inversat, el mă încurajează să continui lupta și nu am de gând să îl dezamăgesc.”

,,15.000 de euro. Această sumă reprezintă șansa Elenei de a fi din nou alături de fiul meu, de a îi vedea zâmbetul în fiecare zi. Orice sumă virată în conturile Asociației „Salvează o inimă” o aduce mai aproape de vindecare, de viitorul pe care își dorește să-l aibă alături de familie și de toți cei dragi ei. Cancerul nu trebuie să fie un epilog, ci poate să rămână doar o tristă amintire. Depinde și de noi să schimbăm povestea de viață a Elenei. Donează și tu!” – Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/elena-berea/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

Cod de înregistrare fiscală: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca Transilvania

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele Elena Berea!

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava