Concert pascal
MOPAN Suceava

Cea mai așteptată autobiografie a secolului 21 s-a lansat, în exclusivitate, la editura Bookzone, și apare mâine în România. La doi ani distanță după ce a fost eliberată de sub tutela tatălui ei, celebra Britney Spears și-a publicat memoriile. Cartea se numește „Femeia din mine”, apare mâine în România și costă 55 de lei, notează click.ro.

Când Britney s-a lansat în industria muzicală, toată lumea credea că este virgină, pentru că așa a fost poziționată. Era fata care trebuia să fie un exemplu pentru restul adolescentelor din întreaga lume.

Într-unul din pasajele din volum, Britney Spears mărturisește că și-a pierdut virginitatea cu un prieten de-al fratelui său, la doar 14 ani, iar familia ei a pedepsit-o pentru relația cu tânărul mai mare cu trei ani decât ea.

Ani mai târziu, Britney a rămas însărcinată cu Justin Timberlake, iar din dorința de a nu se afla despre decizia de a face avort, și-a pus viața în pericol: „Era important că nimeni să nu afle despre sarcină sau avort, iar asta însemna să rezolvăm totul acasă. Voiam o anestezie, voiam să merg la doctor. Eram așa speriată. Mă temeam că o să mor. Nu am cuvinte să spun cât m-a durut. Am căzut în genunchi și m-am rezemat de toaletă și așa am rămas mult timp – unul dintre cele mai atroce lucruri pe care le-am trăit vreodată.”, povestește Britney Spears în cartea ei, potrivit sursei citate..

Sursa foto: Facebook

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/detalii-socante-despre-britney-spears-artista-la-2310335.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava