Vremea neobişnuit de caldă din această lună de iarnă a făcut ca echipa Rapid Suceava să anuleze şi meciul amical cu FC Botoşani. “Gazonul de pe Areni este moale. Riscăm să-l stricăm, iar în altă parte nu avem unde juca”, au explicat sucevenii.
În aceste condiţii, Semeghin şi compania se vor întâlni cu mingea abia miercurea viitoare, cu ocazia meciului amicalul pe care îl au programat în compania celor de la Bucovina Rădăuţi.
Pe parcursul lunii februarie, “ceferiştii” mai au  programate amicale cu Ştiinţa Miroslava (7 februarie), Aerostar Bacău (10 februarie), FCM Dorohoi (12 şi 21 februarie), Ceahlăul Piatra Neamţ (15 februarie) şi ASC Bacau (18 februarie).
Ce a fost mai greu a trecut pentru componenţii divizionarei secunde Rapid Suceava, care au revenit acasă după zece zile petrecute în cantonament la Poiana Negrii, acolo unde antrenorii au pus accentul pe pregătirea fizică. Bogdan Tudoreanu a programat azi un antrenament uşor pe “Areni”, după care le va da elevilor săi liber până luni.
“Au fost zece zile de cantonament în care băieţii au lucrat foarte bine. Sunt mulţumit de toţi. Mă bucur că nu au apărut accidentări după aceasta perioadă încărcată. Rezultatele, vârful de formă, sper să se vadă undeva în a doua jumătate a lunii martie”, a declarat antrenorul principal al Rapidului.
În cantonamentul de la Poiana Negrii, antrenorul Bogdan Tudoreanu a avut sub comanda sa un lot de 22 de jucători: Andrei Rohetki, Cătălin Pascal – Daniel Bălan, Claudiu Velescu, Dragoş Sfrijan, Dorin Semeghin, Alex Apostol, Adrian Gheorghiciuc, Mircea Negru, Florin Plecanciuc, Ciprian Sumanariu, Constantin Ferariu, Răzvan Bâgu, Sascha Marinkovic, Cătălin Golofca, Radu Sava, Valeriu Tiron, Cristian Spătar, Adrian Vornicu, Alex Buziuc, plus juniorii Bărbosu şi Vârvară.
Antrenorul Bogdan Tudoreanu a precizat că Rapid Suceava nu va mai face nicio achiziţie spectaculoasă, dar există posibilitatea ca lotul să fie completat cu doi-trei juniori de la Liceul cu Program Sportiv Suceava. Liga a II-a se reia pe data de 28 februarie.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava