Concert pascal
MOPAN Suceava

Reprezentantele Moldovei din Superliga vor întâlni două echipe de tradiție în etapa a 5-a a campionatului. Poli Iași va primi vizita Universității Craiova, în timp ce FC Botoșani se va deplasa la Dinamo. Având în vedere rezultatele din startul campionatului, ambele echipe din Moldova pot obține măcar un punct.

Programul etapei a 5-a este următorul:

  • Vineri, de la 20:30: U Craiova 1948 – FC Voluntari
  • Sâmbătă, de 18:30: Oțelul Galați – U Cluj
  • Sâmbătă, de la 21:30: Poli Iași – Universitatea Craiova
  • Duminică, de la 21:30: Rapid – Petrolul Ploiești
  • Luni, de la 20:30: Dinamo – FC Botoșani

Meciurile CFR Cluj – Sepsi OSK, Farul – UTA Arad și Hermannstadt – FCSB au fost amânate de LPF pentru ca echipele prezente în Conference League să aibă mai mult timp de odihnă.

Poli Iași întâlnește o pretendentă la titlu

Revenită pe prima scenă a fotbalului românesc, Poli Iași întâlnește una dintre echipele cu ambiții mari din acest sezon. În Copou va veni Universitatea Craiova, echipă neînvinsă în acest sezon. Oltenii au debutat în noul sezon cu o victorie în deplasare la Dinamo, iar apoi au remizat acasă cu Oțelul.

Acest egal a dus la despărțirea de antrenorul Eugen Neagoe, care a fost înlocuit de Laurențiu Reghecampf. Debutul lui „Reghe” s-a produs pe terenul lui CFR Cluj, de unde oltenii au plecat cu un punct. În ultima etapă, Craiova a învins cu 1-0 pe Hermannstadt, cu ceva emoții pe final.

Înaintea partidei din Copou, Universitatea Craiova este pe locul 4, cu 8 puncte. Poli Iași este pe locul 14, cu 3 puncte acumulate. Echipa lui Leo Grozavu a fost una a extremelor în acest sezon. A produs o surpriză în deplasarea de la Farul, de unde s-a întors cu trei puncte, dar a și suferit trei eșecuri cu CFR Cluj, Hermannstadt și UTA Arad. U Craiova este favorită certă în meciul de sâmbătă, iar meciul se anunță a fi unul deschis, cu șanse mari să vedem reușite de ambele părți. Ambele marchează în acest duel este unul din ponturile finalului de săptămână la pariuri sportive fotbal.

Eșecul cu UTA Arad l-a pus pe gânduri pe antrenorul Leo Grozavu, care a afirmat că echipa are nevoie cât mai rapid să se omogenizeze, mai ales că programul este dificil.

„Trebuie să învățăm de la fiecare joc, încă suntem în perioada de început de campionat, încă încercăm să ne omogenizăm, să formăm un prim 11 de bază, încă avem jucători care nu sunt obișnuiți cu ritmul, nici al antrenamentelor, nici al jocurilor. Va trebui, cât mai rapid, etapă de etapă să acumulăm și puncte. Din nou vine un program foarte greu, avem 3 meciuri infernale cu trei echipe din zona play-offului, dar va trebui să dăm maximum ca să putem să scoatem de la fiecare joc câte ceva”, a spus Leo Grozavu pentru Digi Sport.

FC Botoșani se deplasează la Dinamo

FC Botoșani este echipa care închide etapa a 5-a. Se deplasează pe terenul lui Dinamo, într-un meci care pune față în față codașele acestui sezon. Dinamo este ultima, cu 1 punct acumulat în 4 etape, iar FC Botoșani e penultima, cu 2 puncte. Alături de Oțelul Galați, sunt singurele echipe din acest sezon care nu au obținut nicio victorie.

Se poate spune că Dinamo are un moral mai bun, din moment ce vine după o remiză cu U Cluj, unde a obținut primul ei punct de la revenirea în Superliga. Anterior, formația lui Ovidiu Burcă pierduse meciurile cu Universitatea Craiova, FCSB și Sepsi. FC Botoșani a pierdut în acest sezon cu FC Voluntari și U Craiova 1948 și a remizat cu Petrolul și Rapid.

„Ne pregătim pentru meciul cu Dinamo. Pentru noi, orice meci trebuie să-l tratăm ca fiind capital. Nu avem voie să tratăm superficial nicio acțiune din teren”, a spus antrenorul Mihai Ciobanu după eșecul cu U Craiova 1948.

La precedenta deplasare de pe terenul lui Dinamo, din septembrie 2021, FC Botoșani a plecat cu cele trei puncte. A câștigat cu 2-1, un rezultat care i-ar conveni mult și în confruntarea de luni. Ultimul meci dintre cele două s-a disputat la Botoșani, în mai 2022. Atunci, Dinamo a câștigat cu 3-2 în sezonul în care a retrogradat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava