Concert pascal
MOPAN Suceava

Managerul Spitalului Judetean, Vasile Rimbu, a primit  din partea prefecturii, „” pentru activitatea de opt ani în conducerea acestei instituţii şi pentru modul în care a coordonat modernizarea spitalului, dar şi pentru sprijinul acordat în publicarea volumului „File din istoria Spitalului Judeţean Suceava”, scris de către doctorii Mihai Ardeleanu şi Ion Ieţcu. Harasim a apreciat şi faptul că Vasile Rîmbu a organizat prima ediţie a Zilelor Spitalului Suceava, eveniment care de acum înainte va avea loc anual, de Sânziene. „Pentru toate aceste realizări, noi, Prefectura Suceava, îi acordăm domnului Vasile Rîmbu, diploma de excelenţă”, a spus Constantin Harasim. Ceremonia a avut loc în şedinţa de ieri a Colegiului Prefectural, Harasim precizând că la finalul anului, membrii acestui colegiu vor realiza o ierarhizare a celor care vor fi înscrişi în „Cartea de onoare a valorilor bucovinene”, urmând ca în funcţie de numărul voturilor obţinute să fie stabiliţi primii trei cei mai valoroşi bucovineni.


După primirea diplomei, Vasile Rîmbu a mulţumit pentru această distincţie în numele tuturor celor care au contribuit la modernizarea Spitalului Judeţean Suceava. „Mulţumim pentru recunoaşterea din partea instituţiei dumneavoastră pentru ceea ce am făcut noi la Spitalul Suceava. Şi nu sunt eu singur, ci toţi factorii care au sprijinit schimbările, care erau absolut necesare. Recunoaşterea aceasta reprezintă şi un plus de angajament în ceea ce vrem să facem în viitor”, a precizat Vasile Rîmbu. Directorul Spitalului Judeţean a subliniat că nu vrea ca el să compare această unitate spitalicească cu celelalte din ţară, însă a remarcat faptul că „văd că cei care ne vizitează spun că elementul de comparaţie nu poate fi pus în balanţă cu ceea ce suntem noi”. El a amintit că din 2009 şi până în prezent toate secţiile spitalului au fost modernizate, iar dotările sunt de excepţie, în comparaţie cu ceea ce a fost înainte sau cu alte spitale din ţară. „Dar ceea ce este mai mulţumitor este că nu ne confruntăm cu o criză de medici. Dacă la nivel naţional sunt semnale că pleacă medicii într-o parte sau alta, la noi, cu excepţia cardiologiei, care se va rezolva foarte uşor, nu avem probleme”, a declarat Vasile Rîmbu.

Diplomă de excelență pentru managerul Spitalului Județean din partea Prefecturii, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava