Concert pascal
MOPAN Suceava

Promovabilitatea generală la examenele pentru obținerea permisului de conducere în județul Suceava în anul 2021 a fost de doar 29,69%. Rata de promovabilitate a scăzut semnificativ comparativ cu anul 2020, când procentul înregistrat a fost de 53,57%.

Prefectura Suceava a transmis că la începutul anului 2022, prefectul Alexandru Moldovan a avut o ședință operativă cu comisarul Adrian Vasile Hlaghi, aflat la conducerea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, în vederea analizării activității structurii pe anul anterior și identificării măsurilor și demersurilor legale care pot fi adoptate sau demarate în vederea îmbunătățirii situației existente la acest moment.

De precizat că Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava are în structura sa trei compartimente: Regim Permise de Conducere şi Examinări, Evidenţă şi Înmatriculare Vehicule și Compartimentul Informatic.

Alexandru Moldovan a precizat că în momentul de față, serviciul se confruntă cu probleme acute de personal urmare a restricţiilor legale dispuse faţă de 10 dintre lucrători, prin care li s-a stabilit interdicţia de a desfăşura activităţi de examinare la proba practică de traseu, urmare a acţiunii D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava de la sfârşitul lunii noiembrie 2020.

Moldovan a spus că în pofida eforturilor depuse în vederea asigurării resursei umane necesare desfășurării în continuare a serviciului public prin detașarea pe durate limitate a unor lucrători din cadrul structurilor MAI de pe raza județului, în mod real activitatea de examinare practică s-a desfășurat în cea mai mare parte a anului trecut cu aportul a 4-5 examinatori atestați/lună, fapt ce a condus la situaţia nedorită ca un candidat să poată susţine proba practică de traseu la 6 luni după susţinerea probei teoretice de sală, în special la categoriile B şi C.

„Având în vedere cele mai sus precizate, s-a luat decizia de a se organiza o serie de sesiuni suplimentare de examinare practică, în zilele de sâmbătă, tocmai pentru a putea asigura fiecărui candidat cel puțin 2 şanse de a susţine examenul la proba practică pentru a obţine permisul de conducere. Reducerea decalajului între proba teoretică şi cea practică nu poate fi obținută prin organizarea sesiunile suplimentare atât timp cât activitatea de examinare practică nu poate fi susţinută constant cu cel puţin 7-8 examinatori zilnic”, a declarat prefectul județului. El a evidențiat faptul că susţinerea la un nivel minim acceptabil a acestei activităţi de examinare a fost posibilă doar cu ajutorul atât a celor patru lucrători delegaţi de la I.P.J. Suceava, dar şi a celor detaşaţi de la alte servicii de profil din ţară (Iaşi, Vaslui, Neamţ, Satu Mare, Alba, Sălaj, Vâlcea, Tulcea, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Galaţi), sau din cadrul D.R.P.C.I.V., care au desfășurat activităţi de examinare practică, câte o săptămână, sau în zilele de sâmbătă (Botoşani şi Bacău).

De asemenea, Alexandru Moldovan a declarat că pentru luna ianuarie 2021 a dispus prin ordin organizarea a patru noi sesiuni suplimentare de examinare, în datele de 8, 15, 24 și 29 ianuarie 2022.

„Apreciez activitatea pentru anul 2021 a Serviciului de Permise și Înmatriculări ca fiind una în care se fac eforturi susținute pentru a oferi un serviciu public de calitate, raportându-mă evident la situația dată. Sunt conștient că decalajul foarte mare dintre momentul susținerii probei teoretice, respectiv a celei practice pentru obținerea permisului auto creează candidaților foarte mult disconfort și frustrare. Nu în acești parametri ar trebui să se prezinte un serviciu public de calitate! Am inițiat o serie de demersuri procedurale pentru a acoperi, cel puțin parțial și temporar, deficitul de personal existent la nivelul serviciului. Vă asigur că remedierea situației de la Serviciului de Permise și Înmatriculări Suceava constituie prioritate de prim rang a mandatului meu, dar toate acțiunile care se vor întreprinde, toate măsurile adoptate nu pot fi concretizate decât respectând cu strictețe cadrul legal existent”, a mai spus Alexandru Moldovan.

El a arătat că în condițiile de acută lipsă de personal, la 31 decembrie 2021 s-au înregistrat următoarele date statistice:

Nr.

crt.

Indicatori 2021 2020 Variaţie

(+/-)

Procentaj

(%)

  Număr candidaţi examinaţi la proba teoretică 27681 20902 +6779 +32,43%
  Număr candidaţi declaraţi „ADMIS” la proba teoretică 13561 11294 +2267 +20,07%
  Număr candidaţi declaraţi „RESPINS” la proba teoretică 14120 9608 +4512 +46,96%
  Procent de promovabilitate la proba teoretică 48,99% 54,03% -5,04% -9,32%
  Număr candidaţi examinaţi la proba practică 16095 16870 -775 -4,59%
  Număr candidaţi declaraţi „ADMIS” la proba practică 8220 11198 -2978 -26,59%
  Număr candidaţi declaraţi „RESPINS” la proba practică 7875 5672 +2203 +38,83%
  Procent de promovabilitate la proba practică 51,07% 66,37% -15,30% -23,05%
  Promovabilitate generală 29,69% 53,57% -26,88% -50,17%
           
  Număr permise de conducere emise 29620 29514 +106 +0,35%
  Număr permise de conducere preschimbate în străinătate 2852 2979 +127 -4,26%

 

 

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava