Concert pascal
MOPAN Suceava

Dorian Popa a avut parte de o experiență extrem de neplăcută, într-un hotel din Germania, unde organizase o mică întâlnire cu fanii săi din din afara granițelor României, potrivit click.ro.

Vedeta a povestit că, inițial, personalul hotelului a fost amabil cu el și apropiații săi, însă situația s-a schimbat radical, în foarte scurt timp.

Dorian Popa a povestit pe canalul său de YouTube că la insistențele fanilor săi din Germnia, s-a gândit că ar fi frumos să organizeze o sesiune de poze și autografe, în incinta hotelului unde era cazat. Vloggerul român s-a gândit că vor apărea cel mult 15-20 de fani, însă spre surprinderea lui, și-au făcut prezența mult mai multe persoane decât preconizase, inclusiv clienții hotelului au dorit să facă poze cu influencerul. Din păcate fanii lui Dorian Popa au sosit în număr atât de mare, încât nu au fost primiți la recepția hotelului, motiv pentru care influencerul a mutat sesiunea foto în hol.

Nici acest gest nu a mulțumit personalul unității, care fără să-l anunțe pe Dorian Popa au chemat imediat poliția dintr-un motiv, oarecum absurd. Vloggerul și oamenii legii au discutat calm, iar unul dintre polițiști i-au cerut lui Dorian că reprezentanții hotelului nu-i permit să să desfășoare o activitate de promovare în interiorul instituției, motiv pentru care e nevoie să se relocheze la 100 de metri de hotel.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/dorian-popa-dat-afara-hotel-germania-412506.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava