Dosar penal pentru un tânăr de 22 de ani din Vulturești prins fără carnet la volan
O patrulă din cadrul Secției 12 Poliţie Rurală Preuteşti a oprit pentru control pe DJ 208 din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 22 ani din comuna Vulturești.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că, bărbatul de 22 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.