Concert pascal
MOPAN Suceava

Asociaţia Freedom Smile anunţă încheierea proiectului „Educaţie Digitală pentru copiii din Bosanci”, prin care a fost creat în Şcoala Gimnazială din Bosanci un Laborator Digital cu 15 calculatoare conectate la internet. De asemenea, în cadrul proiectului au fost organizate cursuri de informatică pentru 30 de elevi de la clasele V-VIII, profesori şi părinţi.
Proiectul reprezintă o iniţiativă a voluntarilor de la Asociaţia Freedom Smile, ce a fost pusă în practică datorită unei finanţări de 7000 de euro din partea Fundaţiei Orange, oferită în cadrul programului „Susţine un ONG!” ce încurajează implicarea angajaţilor în programe sociale.
Asociaţia Freedom Smile a început în urmă cu doi ani să ajute copiii din satele româneşti să descopere lumea digitală. În 2016, a creat un Laborator Digital la Şcoala Gimnazială din Bosanci, prin care oferă suport în dobândirea de cunoştinţe IT/de informatică şi în accesarea noilor tehnologii. Cursurile de iniţiere în informatică au fost predate de către voluntari ai Asociaţiei Freedom Smile împreună cu angajaţi Orange România.

«Freedom Smile a avut o idee frumoasă şi m-am bucurat să fiu parte din acest proiect susţinut de Fundaţia Orange. Confirmarea a venit indirect de la copii, care au întrebat “Când mai veniţi? Nu puteţi să ne faceţi şi lecţii online? Avem multe întrebări, ne daţi email-ul dumneavoastră?” Sunt convinsă că iniţiativa a fost binevenită, iar investiţia în educaţia digitală va continua să aducă beneficii pentru urmatoarele generaţii de elevi din Bosanci», a spus Mirela Scurina, angajat Orange România.
“Programul se axează pe educaţia digitală a elevilor din şcoală, dar şi a profesorilor, oferind şi acces la instrumente moderne de comunicare: Facebook şi Skype. Din cei 310 de copii din localitate, 237 de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Proiectul “Educaţie digitală pentru copiii din Bosanci” a reuşit pe de o parte, să scurteze distanţa şi să faciliteze comunicarea copiilor rămaşi acasă cu părinţii plecaţi în străinătate, iar pe de altă parte, să-i aducă pe copiii din Bosanci în era digitală, ce oferă multe beneficii în procesul de învăţare”, a spus Cristi Corobana, Coordonator de proiect – Asociaţia Freedom Smile.
“Utilizarea calculatorului şi a Internetului permit o înţelegere mai bună a materiei într-un timp mai scurt. Îmbinăm metodele clasice de predare şi evaluare cu cele moderne, pentru a obţine un învăţământ de calitate şi rezultate cât mai bune”,  a  spus Constantin Grosu, Director Şcoala Bosanci.

Asociaţia Freedom Smile desăşoară activităţi care au ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie  şi integrare socială.
Fundaţia Orange este o organizaţie nonprofit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte de filantropie menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Fundaţia Orange susţine educaţia digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale şi finanţează proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava