Concert pascal
MOPAN Suceava

În ciuda problemelor de sănătate, interpreta de muzică populară Elena Merişoreanu (71 de ani) îşi păstrează umorul. Luna trecută, artista care suferă de artroză a fost operată pentru a treia oară la picior. Deşi a fost o intervenţie dificilă, ea a glumit cu medicii şi le-a spus bancuri deocheate chiar în sala de chirurgie. Vedeta se simte bine şi abia aşteaptă să poarte din nou tocuri, potrivit click.ro.

„Dragilor, nu a fost deloc uşor, dar voi mă ştiţi că sunt o tipă jovială şi nu m-am putut abţine de la glume nici în sală, când domnii doctori m-au operat la picior. Mi s-a făcut anestezie, dar am fost conştientă, am văzut mişcarea din jurul meu şi în timp ce tăiau acolo cu fierăstrăul ăla, am întrebat: «Domnul doctor, mai aveţi mult până tăiaţi copacul ăla în pădure?!». Le-am spus şi bancuri cu prostii, i-am binedispus şi mi-au zis că nu au râs în viaţa lor cât au râs cu mine. Am avut noroc de o echipă de nota zece. Nu au vrut să primească nici un leu de la mine, am vrut să las şi eu cadou o sticlă de whisky şi mi-au spus că nu mă mai operează dacă fac asta. De ruşine, le-am lăsat un disc cu muzica mea. Au fost excepţionali”, a spus, pentru Click!, Elena Merişoreanu.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/merisoreanu-le-am-spus-bancuri-cu-prostii

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava