Concert pascal
MOPAN Suceava

Expoziția itinerantă „Ciprian Porumbescu 170. O viață, o epocă un ideal ” a ajuns la Timișoara. Vernisajul expoziției organizată de Muzeul Național al Banatului cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și în colaborare cu Muzeul Național al Bucovinei a avut loc sâmbătă, 6 mai, pe platoul din fața Bastionului Maria Theresia. Au fost prezenți vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă și directorul general al Muzeului Național al Bucovinei, Emil-Constantin Ursu.  Expoziția este deschisă până pe 31 august la Muzeul Național al Banatului.

Realizată într-un format atractiv pentru publicul larg, expoziția conține panouri cu informații, mărturii și evocări despre diverse aspecte din viața lui Ciprian Porumbescu: copilăria și primii ani de școală la Ilișești, perioada în care a fost elev la Suceava, „Academia” de lăutari de la Stupca – școală de muzică autentică, Serbarea de la Putna din 1871, perioada în care a fost student la teologie și filozofie în Cernăuți, Societatea studențească „Arboroasa” și temnița habsburgică, Berta – o iubire imposibilă, perioada studenției de la Viena, cea în care a fost profesor de muzică la Brașov și premiera Operetei „Crai Nou”, „Italie! Italie!”.

Expoziția mai cuprinde și secțiunile „Sfârșitul tragic al unui nemuritor artist”, „În memoria posterității”, precum și imagini de la Casa și Muzeul Memorial Ciprian Porumbescu.

2023 a fost decretat prin lege Anul Ciprian Porumbescu, iar prin această expoziție, Ciprian Porumbescu va fi prezent în fața Bastionului Maria Theresia până la sfârșitul lunii august.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava