Concert pascal
MOPAN Suceava

Pompierii militari ai Punctului de Lucru Dolhasca au intervenit în această dimineață cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj SAJ, la un incendiu izbucnit la o casă de locuit din acest oraș. La sosirea echipajelor ardea acoperișul casei de locuit cu posibilități de propagare la întreaga locuință. Potrivit ISU Suceava, pompieri militari au identificat o femeie în vârstă de 86 de ani, în stare de inconștiență, care a fost scoasă din locuință de către vecini. S-au aplicat manevrele de resuscitare, dar în ciuda eforturilor personalului medical și paramedical, femeia aflată în stop cardio-respirator a fost declarată decedată la fața locului.

În incendiu a ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 10 metri pătrați. S-au degradat tavanul locuinței și bunuri din interior. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din coșul de fum, neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” al județului Suceava reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite.

Atenție la coșurile pentru evacuarea fumului!

– coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;

– în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;

– coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.

 

Atenție la sobele cu şi fără acumulare de căldură!

– sobele vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate de persoane specializate şi autorizate;

– pardoseala combustibilă din faţa uşilor sobelor va fi protejată cu o tablă, asigurând corespunzător suprafața în cazul căderii accidentale a jarului sau a lemnelor aprinse;

– focul din sobe va fi supravegheat în permanenţă;

– nu lăsaţi copiii să alimenteze soba;

– evitaţi supraîncălzirea sobelor;

– nu se va încărca soba cu lemne pe parcursul nopţii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava