Femeie rănită după ce taxiul în care se afla a fost lovit de o autoutilitară
O femeie de 68 de ani, din Pătrăuți, a ajuns la spital, după ce în taximetrul în care se găsea a intrat o autoutilitară. Accidentul s-a înregistrat ieri dimineață pe strada Calea Unirii din Suceava. Autoutilitara era condusă de un bărbat de 40 de ani, din Udești. Acesta nu a păstrat o distanță suficientă în mers. La volanul autoturismului taxi se afla un bărbat de 55 de ani, din Pătrăuți. Nici unul dintre șoferi nu consumase alcool. În cauză a fost întocmit dosar penal.