Concert pascal
MOPAN Suceava

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava, comisarul șef Ionuț Epureanu, a anunțat, la Radio Top, că încă de joia trecută au fost instituite filtre de control la Drăgușeni și în zona Vatra Dornei, pentru a verifica transporturile de persoane cu destinația Iași. Sunt avute în vedere microbuzele și autobuzele cu pelerini care vor să ajungă la Catedrala Mitropolitană, cu ocazia hramului de Sfânta Cuvioasă Parascheva. Filtrele au fost instituite în condițiile în care la pelerinaj pot participa numai cetățenii cu domiciliul în municipiul Iași. Însă, purtătorul de cuvânt al IJP a declarat că, practic, nu poți întoarce vehiculele din drum, iar rolul polițiștilor este acela de a-i lămuri pe oameni cu privire la restricții. El a mai spus că au fost cazuri când cetățeni cu buletine de Suceava au afirmat că merg la Iași pentru a vizita Palatul Culturii. Ionuț Epureanu a declarat că dimineață, în timp ce se afla la filtrul de la Drăgușeni, „domni cu buletine de Suceava, care era evident că au aplecare spre zona monahală, au zis că merg taman astăzi să viziteze Palatul Culturii din Iași. Nu poți să le spui nimic, dar recomandarea trebuie să fie aceea de respectare a regulilor de distanțare fizică, de purtare a măștii și a mănușilor de protecție și de a avea dezinfectanți”. De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Suceava a spus că, în general, oamenii din vehicule poartă măști și a relatat un caz înregistrat tot astăzi, la Drăgușeni unde a fost oprită pentru control o mașină în care se aflau doi soți cu dublă cetățenie, română și ucraineană. Comisarul șef a afirmat: „Un cuplu m-a impresionat astăzi, în jurul orei 05.30. Noi, polițiștii din filtre, vizăm în special microbuze, autocare și autobuze. Am găsit însă o mașină de Ucraina cu un preot călugăr și soția acestuia. Niște oameni extraordinari, cu dublă cetățenie, vorbitori de limbă română, undeva la 48-50 de ani. Niște oameni jos pălăria. Ambii purtau măști încă dinainte de a observa polițiștii, au făcut teste COVID pe teritoriul ucrainean în ultimele 48 de ore și dețin buletine de Iași. Oamenii au încă domiciliul pe județul și pe municipiul Iași”. Ionuț Epureanu a adăugat că cele două persoane mergeau la Catedrala Mitropolitană și aveau mașina plină de flori.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava