Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, transmite public mulțumiri fostei echipei manageriale a Spitalului Județean de Urgență ,,Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la încheierea mandatului.

Gheorghe Flutur a amintit că începând cu data de 18 mai 2020, dr. Anatolii Buzdugan, medic primar în specialitatea neurochirurgie, a fost numit în funcția de conducere de manager interimar, dr. Valeriu Gavrilovici, medic primar în specialitatea chirurgie generală, în funcția de conducere de director medical interimar, iar Nicoleta Posteucă, asistent medical principal, în funcția de director de îngrijiri interimar.

„Mulțumesc întregii echipe manageriale care și-a asumat mandatul într-o perioadă grea pentru Spitalul Județean. Au reușit să facă pași importanți pentru reluarea activității medicale a Spitalului Județean la nivelul dinaintea pandemiei, reușind să mobilizeze întreg personalul, iar pentru acest lucru doresc să le mulțumesc tuturor.

La această dată cifrele privind situația epidemiologică arată bine pentru județul Suceava, numărul de cazuri noi rămânând constant redus. Cu o rată de infectare redusă, prognosticul este unul optimist”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că începând de pe 30 iunie 2020, județul Suceava se situează sub media națională în ceea ce privește numărul de cazuri noi raportate la 100.000 de locuitori, calculată pe ultimele șapte zile. „Sunt date care indică perspectiva unui județ sigur. Aici este meritul întregii populații și aș dori să le mulțumesc sucevenilor pentru că au respectat regulile și le transmit, în același timp, să fie în continuare prudenți pentru că pericolul încă nu a trecut”, a încheiat Gheorghe Flutur.

 

Flutur aduce mulțumiri publice fostei conduceri interimare a Spitalului Județean Suceava. „Datele indică perspectiva unui județ sigur”, 7.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava