Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a fost astăzi invitatul special al municipalității rădăuțene la deschiderea Târgului Olarilor și Meșterilor populari „Ochiul de Păun”, care reunește pe esplanada din centru până duminică, 29 august, 40 de meșteri populari din  țară și străinătate. Flutur a fost primit cu pâine și sare în fața Primăriei de către primarul Bogdan Andrei Loghin care i-a mulțumit că este alături de rădăuțeni. ”Consiliul Județean este alături de Primăria Rădăuți. Nu a existat un moment în care să apelăm din punct de vedere tehnic sau juridic să nu avem ușile deschise la CJ, la fel cum avem o ușă deschisă la Guvernul României prin domnul președinte”, a spus Loghin.

”De la mine veți beneficia de un program „Ochiul de Soacră” ca să văd ce faceți în Rădăuți”

La rândul său șeful administrației județene i-a anunțat pe cei din administrația rădăuțeană  în modul cel mai serios că va beneficia din partea lui de programul ”Ochiul de soacră”. ”Pe lângă programul acesta ”Ochiul de Păun”să știți că de la mine veți beneficia de un program „Ochiul de Soacră” ca să văd ce faceți în Rădăuți. Și nu glumesc deloc. Pentru că avem nevoie de treabă multă. Mie încă nu îmi place intrarea în Rădăuți. S-a făcut centura dar vreau să modernizăm și trotuarele. Vreau ca Rădăuțiul să aibă aspectul de oraș modern. Țin foarte mult la asta și o să fiu alături de voi inclusiv financiar dacă văd că se face ceva. Sunt și eu adeptul mai puține festivaluri și spectacole, deși unii mă mai critică că ne-au mai văzut pe la Prislop. Aia facem duminica. Dar avem foarte multă treabă. Iar Rădăuțiul este un oraș care are încă 30 de kilometri de străzi în interior care trebuie asfaltate. Dacă pornim de la această realitate de la Ochiul de Păun la Ochiul de Soacră sunt două programe care cred că prind bine”, a  declarat Flutur.

Flutur lansează la Rădăuți programul ”Ochiul de soacră” în replică la Târgul Olarilor ”Ochiul de Păun”, 3.3 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.3/10 (4 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava