MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur care candidează pentru un nou mandat la alegerile din 9 iunie a avut întâlniri cu electoratul în trei zone ale orașului Rădăuți, pornind din cartierul Capra Neagră, în aproprierea liceului Hurmuzachi, unde a fost recent modernizată o piațeta cu locuri de odihnă, table de șah, zonă de agrement și spații verzi. Gheorghe Flutur a stat de vorbă cu locuitorii pentru a afla problemele lor. Principalele solicitări vizează fonduri și proiecte pentru anveloparea blocurilor, trasee amenajate pentru copiii care merg la școală, dar în același timp sunt foarte mulțumiți de mâna de gospodar a primarului Bogdan Loghin, care a venit în întâmpinarea lor și a creat deja astfel de spații.  Echipa PNL s-a întâlnit apoi cu localnici din cartierul Toloaca de Jos din Rădăuți, unde Bogdan Loghin a amenajat pe un teren viran un loc de joacă pentru copii și un teren de sport. Liberalii au fost așteptați de mai mulți părinți care și-au exprimat bucuria pentru astfel de investiții. Desigur că zona are un potențial mare de dezvoltare, prin extinderea rețelei de apă și canal și asfaltarea drumurilor, iar președintele Flutur le-a explicat că Bogdan Loghin, în acest mandat, ”a făcut minuni în Rădăuți”. A introdus peste 29 km apă și canal, a asfaltat 39 de străzi de peste 20 km lungime,  a amenajat și modernizat școli, a construit un liceu – Liceul Tehnologic, prin proiecte de peste 50 milioane de euro absorbite în acești ani. Majoritatea investițiilor le-a realizat în parteneriat cu Gheorghe Flutur, care a fost alături de rădăuțeni când au avut nevoie de proiecte de dezvoltare, de ajutoare de încălzire, de infrastructură, iar rădăuțenii știu foarte bine acest lucru.

Pe final, în aceasta seară, președintele Flutur și primarul Loghin au vizitat cartierul Mihai Viteazul unde, în zona blocurilor de garsoniere, se asfaltează alei și terenurile dintre blocuri, urmând să fie amenajate și parcări. Răsplata pentru eforturile depuse de cei doi este bucuria locuitorilor zonei și cuvintele de mulțumire din partea oamenilor care trăiesc acolo. Unii din ei au solicitat sprijin prin asociațiile de proprietari  pentru izolarea termică sau izolarea acoperișurilor, pentru a rezolva infiltrațiile în blocuri.

”Astfel de întâlniri oferă un prilej foarte bun de a ne da seama care sunt problemele reale ale rădăuțenilor și ceea ce este cu adevărat important este că, rând pe rând, toate se rezolvă de administrație locală în parteneriat cu administrația publică județeană. Bravoooo primarului Bogdan Loghin!!”, a concluzionat Gheorghe Flutur.

Flutur le-a arătat rădăuțenilor prin fapte că Bogdan Loghin este cel mai bun primar pentru ei, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava