MOPAN Suceava

Municipalitatea fălticeneană continuă investițiile în sistemul de sănătate local. Ultima ispravă este construirea unui Centru de Imagistică RMN și dotarea acestuia cu aparatură medicală de ultimă generație (RMN 3 Tesla), cea mai mare investiție în domeniul sanitar din Fălticeni după inaugurarea Spitalului Municipal. Potrivit primarului Cătălin Coman, investiția se ridică la aproape 4 milioane de euro din care contribuția municipalității este de doar 2% adică de 400.000 de lei. Fondurile provin de la bugetul Uniunii Europene fiind atrase prin PNRR. ”Echipamentul RMN Tesla 3 este singurul de acest gen de la nivelul sistemului sanitar de stat din județ”, a precizat Coman. Noul Centru de Imagistică RMN va fi construit lângă spital, în spatele clădirii, și va presupune amenajarea unei structuri metalice cu panouri, care va corespunde tuturor criteriilor din domeniul sănătății. Investiție este posibilă datorită strânsei colaborări dintre managerul Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Alexandru Morariu, și primarul municipiului Fălticeni, prof. Cătălin Gheorghe Coman. „Continuăm investițiile în sănătate. Din acest motiv, încercăm să ne adaptăm, permanent, la tot ceea ce este nou și util în acest domeniu. Am depus încă de anul trecut, documentația privind înființarea și dotarea unui Centru de Imagistică RMN la Fălticeni. Ne axăm pe politica atragerii fondurilor europene, pentru modernizarea sistemului sanitar local, iar împreună cu managerul spitalului din Fălticeni am realizat documentația, studiul de fezabilitate, iar Consiliul Local a aprobat devizul general al investiției, cofinanțarea și actele care urmează pentru depunerea și derularea acestui proiect. Este un pas extrem de important, Centrul de Imagistică RMN este o premieră absolută, un obiectiv extrem de important pentru un act medical de înaltă calitate pentru pacienții din Fălticeni și din zona Fălticeni.”, a declarat Coman. El speră ca noul Centru de Imagistică RMN să fie deschis în vara anului viitor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava