Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a fost prezent, joi, la Izvoarele Sucevei, unde s-a întâlnit cu primarul Mihail Mechno și cu viceprimarul Marian Mechno. Cei trei au au fost pe teren, la Punctul de Trecere a Frontierei Izvoarele Sucevei – Shepit și a anunțat că săptămâna trecută a avut discuții cu șeful Vămii Române și reprezentanți ai poliției de frontieră cu privire la deschiderea acestui punct de frontieră. În cadrul discuțiilor care au avut loc în această locație, Gheorghe Flutur și-a exprimat intenția de a prelua gestionarea acestui PTF de către Consiliul Județean Suceava, chiar dacă ar fi să fie adus rapid un container în frontieră.

El a arătat că obiectivul este deschiderea cât mai rapidă punctului, deschidere care este prevăzută și în memorandumul încheiat de Guvernul României. „Aici s-a asfaltat drumul și de o parte și de alta printr-un program transfrontalier și exista condiții de deschide a traficului de autovehicule sub 3,5 tone. Populația din zonă așteaptă acest lucru și sunt convins că va începe o dezvoltare economică susținută atât de o parte cât și de alta a frontierei. Apreciez realizările echipei liberale de la administrarea comunei Izvoarele Sucevei că fiind foarte bune. Aici este vorba de modernizarea unui părți din drumuri, începerea unor lucrări la 3 drumuri noi, prin Programul „Anghel Saligny” și, poate cel mai important lucru, imediat după Paști începe asfaltarea drumului care leagă Izvoarele Sucevei de Cârlibaba și de pasul Prislop – Maramureș. Tot aici am discutat cu cetățenii despre lucrările începute pe Valea Brodinei, de la Brodina spre Izvoarele Sucevei, unde CJ Suceava are un proiect de asfaltare care să lege aceste localități, dar și de Moldovița, prin Argel.

Sunt convins că, după deschiderea PTF Izvoarele Sucevei – Shepit, zona va fi foarte vizitată de turiști și vor apărea pensiuni turistice pentru a profita de peisajul mirific din această zonă a Bucovinei. În Izvoarele Sucevei au primărie modernă, au cămin cultural modern, au școli modernizare, iar pentru viitor tânărul Marian Mechno poate transforma Izvoarele Sucevei într-o stațiune turistică de top”, a declarat Gheorghe Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava