Concert pascal
MOPAN Suceava

Poliţiştii au început cercetările în vederea identificării autorilor unui furt de bunuri dintr-o locuinţă aflată în construcţie din municipiul Vatra Dornei. În dimineaţa zilei de sâmbătă, Poliția municipiului Vatra Dornei, a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au sustras bunuri din locuința în construcție aparținând fiului său.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că victima a uitat ușa de acces neasigurată, iar în perioada 10 – 11 decembrie 2015, persoane necunoscute au sustras din interiorul locuinței aflate în construcție scule profesionale și o rolă de cablu, prejudiciul fiind de circa 1.200 lei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Într-un comunicat de presă, Poliţia Suceava atrage atenţia că „Având în vedere faptul că se apropie perioada Sărbătorilor de Iarnă şi multe familii se vor deplasa pentru celebrarea evenimentelor în locaţii speciale, în staţiuni montane sau în străinătate, atragem atenţia cetăţenilor cu privire la modul de asigurare a locuinţelor, astfel încât, la întoarcerea din sejur sau călătorie să nu constate că au fost victime ale hoţilor şi să înregistreze prejudicii importante”.

În comunicat se precizează că circa 20% din furturile din locuinţe sesizate în primele 9 luni ale anului din judeţul Suceava se datorează uşilor lăsate neasigurate. „Se constată, în continuare, că foarte multe persoane ignoră reguli minime privind siguranţa personală şi patrimonială, fapt ce duce la creşterea gradului de risc victimal”, mai precizează Poliţia Suceava.

„Deşi în mod repetat poliţiştii au atras atenţia cu privire la modul de asigurare a caselor în construcţie, se constată că, în continuare cetăţenii depozitează materiale de construcţii în spaţii care nu sunt închise sau măcar îngrădite. De asemenea, în casele nelocuite aflate în diverse faze de construcţie (fără geamuri, uşi, sisteme de închidere) sunt deja depozitate bunuri casnice şi scule care, în mod inevitabil atrag atenţia hoţilor şi îi expun pe proprietari infracţiunilor de furt.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa în construcţie se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)”, se mai spus în comunicatul Poliţiei Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava