MOPAN Suceava

Unul dintre cei mai buni jucători ai echipei de handbal CSU Suceava, Gabriel Burlacu, va fi indisponibil cel puţin patru săptămâni după o accidentare suferită zilele trecute în cantonamentul naţionalei de seniori a României. Din păcate, jucătorul Universităţii s-a accidentat la spate, mai exact la coloană, în zona lombară, acolo unde i s-a accentuat hernia de disc. Gabi Burlacu a cedat pe finalul antrenamentului, atunci când făcea apărare, iar când a păşit cu piciorul stâng a simţit că a cedat ceva la coloană şi a căzut fără să fie atins de nimeni.
„Mi s-a accentuat hernia de disc de la vertebrele L4 şi L5, iar discul de la L5 şi S1 este deshidratat şi îmi dă dureri foarte mari. După o oră şi 45 de minute de antrenament, eram în apărare şi când am păşit pe piciorul stâng am simţit că a trosnit ceva la spate şi am căzut. Am mai avut dureri la spate, dar nu aşa mari, mă deplasez greu şi trebuie să stau cât mai mult timp întins. Luni cred că voi merge la Bucureşti la un control pentru a afla exact diagnosticul şi ce trebuie făcut în continuare, iar eu sper să nu fie vorba de operaţie. Sunt foarte supărat că m-am accidentat şi am pierdut cele două meciuri, dar antrenorul Montoya mi-a zis să nu uit niciodată că sănătatea e pe primul loc. A vorbit cu mine şi mi-a spus că este foarte mulţumit de cum mă mişc la antrenament şi mi-a garantat că atât timp cât va fi antrenorul României voi fi în vizorul său. În plus mi-a zis să nu renunţ la luptă după această accidentare, deoarece a văzut ce potenţial am din meciurile pe care le-a urmărit şi că sunt un jucător polivalent şi pot să joc pe toate posturile”, a explicat Gabriel Burlacu.
Antrenorul echipei Universităţii Suceava, Adrian Chiruţ, este de părere că accidentarea lui Gabi Burlacu este una delicată pentru echipă, în condiţiile în care este un jucător foarte important, iar în lot mai sunt jucători cu probleme medicale.
„Este un moment dificil pentru echipa noastră, în condiţiile în care încercăm şi reuşim să-i refacem pe jucătorii cu probleme medicale, deoarece lipsa fiecăruia se simte în angrenajul echipei. I-am făcut programare la control la Bucureşti lui Burlacu pentru a vedea exact ce are şi pentru a vedea ce soluţii de recuperare sunt. Am vorbit cu doctorul naţionalei şi mi-a spus că după RMN-ul făcut şi după părerea sa nu ar fi nevoie de operaţie. Astfel de hernii au majoritatea sportivilor şi în special handbaliştii, dar depinde cum o ţii sub control. Ele apar după mişcări bruşte, când se inflamează vertebrele, iar mai apoi trebuie recuperată şi musculatura din zonă. Sper să nu fie foarte grav şi să revină cât mai repede la echipă”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava