Comenzi MOPAN Suceava

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, luni, 28 noiembrie, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, a organizat Gala Voluntarilor ASCOR, ediția 2022. Mult așteptatul eveniment a fost structurat pe două momente principale, anume slujba de binecuvântare a membrilor asociației și festivitatea de premiere a celor mai implicați voluntari, demonstrând faptul că activitatea pe care tinerii suceveni o întreprind cu atâta drag se fundamentează pe două mari deziderate: credința în Dumnezeu și dorința de a fi OM între oameni.

Așadar, seara a debutat cu slujba de Tedeum oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la Biserica Înălțarea Sfintei Cruci, locul de suflet al tinerilor ascoreni. La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Damaschin a transmis urările de binecuvântare și prețuire din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Calinic și le-a adresat tinerilor câteva sfaturi părintești referitoare la viața de student și mai cu seamă de membru în cadrul unei asociații care promovează valorile creștine autentice. Evidențiind pericopa evanghelică rânduită pentru rugăciunea de mulțumire, Preasfințitul Părinte Damaschin a amintit de virtuțile pe care un tânăr trebuie să și le însușească, pentru a împlini menirea pentru care a fost ales: credința, sinceritatea, bunătatea și respectul.

Despre cea de-a doua parte a evenimentului, domnișoara Denisa-Nicoleta Cristinaru, coordonator la Departamentul Relații Publice, a menționat:

După slujba de Te Deum, oficiată de către Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcor-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, alături de Preacucernicul părinte Marius Ungureanu și de Preacucernicul părinte Mihai Ciornovalic, îndrumătorul tinerilor din ASCOR, a urmat o prezentare a departamentelor asociației.

Astfel, fiecărui voluntar care a fost prezent activ în activitățile asociației în anul universitar 2021-2022, i-a fost înmânată o diplomă în semn de recunoștință și mulțumire, de către Preacucernicul părinte îndrumător al ASCOR Suceava, Mihai Ciornovalic, după care gala s-a încheiat cum se cuvine, cântând rugăciunea Cuvine-se cu adevărat, iar la final, câteva fotografii de grup și puțină socializare.

De asemenea, domnișoara Diana-Maria Biciușcă, coordonator al Departamentului Credință și Cultură în cadrul ASCOR Suceava, ne-a relatat următoarele gânduri, în legătură cu desfășurarea evenimentului:

Gala propriu-zisă, a avut loc în Aula Magna a Universității Ștefan cel Mare și a fost împărțită în mai multe momente, punctând următoarele finalități: prezentarea Comitetului de Conducere și a Consiliului de Coordonare, prezentarea activităților din cadrul departamentelor, integrarea noilor membrii și premierea voluntarilor activi în anul universitar 2021-2022. Printre altele, după difuzarea filmului de promovare ASCOR Suceava, domnul Octavian Vlăduț Simionescu, președintele asociației, i-a invitat pe membrii coordonatori de departamente să le împărtășească tinerilor câteva gânduri referitor la profilul de voluntar ASCOR.

Se cuvine să mulțumim în primul rând Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Domnului Rector Valentin Popa și reprezentanților Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, responsabili pe Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, în special domnului consilier eparhial Cristi-Gabriel Hurjui. De asemenea, alese mulțumiri se îndreaptă către părintele îndrumător Mihai Ciornovalic și către dragii noștri profesori, îndrumători și colaboratori.

Nu în ultimul rând, le mulțumim voluntarilor vechi și noi! Fără spirijinul dumneavoastră, al tuturor, scopul ASCOR-ului nu ar fi putut fi atins niciodată, întrucât jertfa oamenilor adunați împreună, Îl poate aduce pe Hristos în mijlocul nostru, binecuvântând tot gândul bun!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și a Sfinților Ștefan cel Mare și Ioan cel Nou, ocrotitorii noștri spirituali, nădăjduim să realizăm ceea ce ne-am propus în continuare, să ne trăim tinerețea în Hristos și să oferim un sens duhovnicesc studenției noastre prin activități cu roadă prinsă de Cer!

Cu acest prilej, îi invităm pe toți tinerii studenți din cadrul Universității Ștefan cel Mare Suceava, să se alăture acestor oameni frumoși din ASCOR, care promovează cu mult devotament, valorile neamului nostru românesc și ale credinței ortodoxe strămoșești.

Gabriel Ilișoi,

referent la Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava