Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, în această seară, după victoria lui Klaus Iohannis în alegerile prezidențiale că aria PSD sau cercul în care se va învârti va fi mult mai mic și probabil îi va fi mai ușor să-și calculeze aria. Primele rezultate ale exit poll-urilor din turul doi al alegerilor prezidențiale au fost primite cu ropote de aplauze și o bucurie imensă de liberalii prezenți la sediul PNL Suceava. Printre cei care au așteptat rezultatele alegerilor la sediul PNL din Suceava s-au numărat liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, primarul și președintele Organizației Municipale Suceava a PNL, Ion Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, precum și mai mulți consilieri județeni și locali, membri de partid.
După discursul de mulțumire al președintelui României , Gheorghe Flutur a spus că este foarte bucuros pentru această victorie binemeritată pentru Klaus Iohannis. „Este o victorie pentru România. De când am intrat în politică, viața a făcut să fiu la patru alegeri prezidențiale părtaș, toate câștigătoare. În 2004, 2009 am fost protagonist în linia întâi, coordonator de campanie, 2014 și 2019. Și ce-i mai frumos pentru un om politic decât să ai această șansă, de patru ori, să fii cel care vorbești câte ceva despre învingător. Despre echipa din care faci și tu parte. Astăzi a câștigat România. Și a câștigat pentru că a votat România întreagă. România mare. Marele secret, marea particularitate este că astăzi am văzut că au votat românii de pretutindeni în proporții covârșitoare. Nu numai cei de acasă, ci și cei din Diaspora. Aș spune că a doua capitală a României astăzi a fost Diaspora. Pentru că dacă ne uităm la numărul de voturi este semnificativ egal cel al Diasporei cu cel al Bucureștiului. Și vorbim de aici de la Suceava, de unde 8 – 10% din Diaspora sunt și suceveni, care au fost la vot și îi felicit pentru asta. Este un început nou pentru România. Cred că putem vorbi de finalul tranziției și de un start pentru un alt fel de politică.


Vreau să vorbesc despre aceste două treimi câștigate de Klaus Iohannis. În primul rând îi dă o legitimitate foarte puternică președintelui. Și dacă ne gândim că o Constituție se poate schimba sau moderniza cu două treimi, cred că și asta îl îndreptățește și ne îndreptățește pe noi liberalii să ne gândim la așa ceva. Pe de altă parte, a fost o revoluție a Diasporei, a fost o revoluție a Moldovei, a zonei mai sărace, cu un PIB mai scăzut, a oamenilor care vor să se întoarcă acasă să se simtă bine și să aibă de lucru aici. Sunt semnale pe care noi politicienii trebuie să le luăm extrem de serios în seamă. De aceea apreciez extrem de serios, foarte mult cuvintele legate de responsabilitate, onestitate și modestie. Dar avem treabă. Iar PSD culege ceea ce a semănat. Din acest moment aria PSD sau cercul în care se va învârti va fi mult mai mic și probabil îi va fi mai ușor să-și calculeze aria”, a declarat Flutur.

Gheorghe Flutur: A fost revoluția adevărului

El a spus că unii au subestimat ce poate să facă tineretul și Diaspora, ce poate să facă internetul, lumea informată. „Eu cred că 30 de ani unii au profitat de izolare și de beznă. Îmi aduc aminte că unde prindeam posturi de televiziune în perioada lui 2000 aveam șanse să câștigăm că mai apăream și noi. Unde era doar televiziunea națională nu aveai nici o șansă. Acum internetul a schimbat radical lucrurile. Nu se mai poate nimeni ascunde după minciună și după promisiuni. A fost revoluția adevărului”, a spus Flutur.


El a apreciat în mod special numărul mare al sucevenilor care s-au prezentat la urne în al doilea tur de scrutin. „Când am venit acum în fața dumneavoastră erau în județ circa 270.000 de voturi. Cu circa 11.000 de voturi mai mult decât în primul tur. Asta înseamnă o mobilizare. Și vreau să le mulțumesc foarte mult sucevenilor și celor din rural și celor din urban în egală măsură. Vreau să mulțumesc echipei PNL care a fost niște în această perioadă, chiar și atunci când temperatura a fost cu minus, noi am fost în teren. Și de fiecare dată am fost. O mulțumire specială pentru tineri, pentru că au bătut comunele județului. Dacă mă uit la prezență la vot vreau să fiu prudent. Sper să ne încadrăm în trendul și linia partidului cu rezultatele”, a spus Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava