Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PDL al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, care candidează pentru un nou mandat la alegerile locale din 10 iunie, a avut o întâlnire de suflet cu locuitorii comunei Botoșana, comuna sa natală. Întâlnirea s-a consumat la căminul cultural într-o sală arhiplină alături de Gheorghe Flutur aflându-se candidatul democrat liberalilor la Primăria Botoșana, primarul în exercițiu Ioan Ghiață. Flutur a ținut să le amintească oamenilor că în mandatul său lucrurile s-au mișcat bine în Botoșana și că s-au făcut investiții în dezvoltarea localității la care nimeni nu visa în urmă cu patru ani de zile. ”Merg foarte mult prin județ de aceea nu puteam să nu vin și la mine acasă să vă salut. Mă uit la dumneavoastră, la prietenii, la neamurile mele, la unchii mei și dacă dăm timpul înapoi acum patru ani tot cu mine aici v-ați întâlnit dar într-un cămun cultural mai întunecos, cu motorină pe jos, cu lumină mai puțină. Cu ajutorul bunului Dumnezeu am putut să facem atâtea lucruri bune în Botoșana. S-au întâmplat atâtea lucruri la care acum patru ani nici nu puteam să ne gândim la ele. Îmi era greu să conving acum patru ani dar acum îmi vine mult mai ușor. În mandatul meu de președinte al Consiliului Județean am adus cele mai multe fonduri peste un miliard de euro. Județul Suceava se află pe primul loc în țară la fonduri atrase pentru dezvoltare. În mandatul meu cu ajutorul bunului Dumnezeu am adus cam un milion de euro pe zi. Am avut o perioadă grea cu inundații în 2008 și 2010 dar dacă tragem linie vedem că s-au făcut foarte multe lucruri bune în fiecare localitate”, a spus Flutur. La rândul său candidatul PDL la Primăria Botoșana, Ioan Ghiață, a ținut să-i mulțumească lui Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat în acest mandat în dezvoltarea localității și i-a asigurat pe cetățeni că proiectele sale pentru mandatul următor vizează investiții care vor duce la îmbunătățirea calității vieții în comună. Ioan Ghiață s-a arătat satisfăcut de ceea ce a realizat în acest mandat amintind printre altele de finalizarea grădiniței din satul Robeni, de obținerea finanțării pentru finalizarea căminului cultural, de încheierea lucrărilor la rețeaua de apă potabilă, de realizarea a trei parcuri de joacă pentru copii cu fonduri de la Banca Mondială sau de modernizarea iluminatului public.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava