Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto11 poze în acest set

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a verificat luni stadiul lucrărilor la noul terminal al Aeroportului ”Ștefan cel Mare” de la Salcea alături de reprezentantul antreprenorului general, Societatea de Construcții Napoca și de directorul Aeroportului, Ioan Măriuța. Flutur s-a arătat mulțumit de stadiul de execuție a lucrărilor care este de 35% concluzionând că investiția este în grafic. Noul terminal care va fi finalizat în mai anul viitor va procesa anual în jur de 600.000 de pasageri. Investiția cifrată la aproape 16 milioane de lei este finanțată exclusiv de Consiliul Județean.

”A fost destul de complicat pentru că am avut multe cabluri subterane dar constructorii s-au ținut de treabă și le mulțumesc”

”S-au înălțat și stâlpii iar în următoarea săptămână se toarnă placa între parter și etaj. E o construcție de peste 1.500 de metri pătrați. Termenul e jumătatea lunii mai 2020 să finalizăm acest terminal. Practic aici se va dubla capacitatea de prelucrare a pasagerilor care să plece sau să vină. Astăzi noi nu facem față și am închiriat containere pentru așteptarea pasagerilor și ne cerem scuze față de ei. Sigur condițiile sunt normale dar dorim să avem un terminal al nostru care să proceseze pe an în jur de 500.000 până la 600.000 de pasageri. La ora la care vorbim avem 385.000 de pasageri procesați în 2019 cu 22% mai mult decât anul trecut când aveam 315.000. A crescut cu 22% numărul de pasageri în acest an din care 23.000 de sunt cetățeni ucraineni care zboară de aici. Sunt două curse de autobuz pe zi care vin de la Cernăuți și aduc pasageri. Până la finele lunii decembrie se pune carcasa și se va putea lucra în interior în această iarnă la instalații și dotări. A fost destul de complicat pentru că am avut multe cabluri subterane dar constructorii s-au ținut de treabă și le mulțumesc”, a  declarat Gheorghe Flutur.

Numărul de locuri de parcare la aeroport se va dubla anul viitor

Flutur a precizat că pe lângă noul terminal se lucrează și la amanajarea de noi locuri de parcare. Până la final de an vor fi 160 de locuri de parcare urmând ca anul viitor să se ajungă la 300 cifră considerată a fi suficientă.

”Trebuie să știți că suntem îngrijorați  că se parchează în drumul județean spre Salcea în momentele de vârf de aceea 300 de locuri de parcare socotim că vor fi suficiente”, a spus Flutur. Gheorghe Flutur a mai anunțat că au început demersurile pentru semaforizarea intersecției drumului național 29 cu drumul județean care duce spre aeroport și că se află în lucru documentația pentru realizarea unui nou drum spre aeroport dinspre Botoșani prin Dumbrăveni care ar ajuta la fluidizarea traficului.  ”Aș putea spune că a fost un an de independență oarecum a aeroportului pentru că nu le-am mai dat subvenție dar ne-am mai interesat așa ca un părinte cum se descurcă fără subvenție. Se descurcă bine pentru că au niște curse, au taxe care le încasează”,a  conchis Flutur.

Gheorghe Flutur pe șantierul noului terminal al Aeroportului Suceava: ”Suntem în grafic. Va fi gata în mai 2020. Noul terminal va procesa anual 500.000-600.000 de pasageri”, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava