MOPAN Suceava

Guvernul a declasificat, printr-o Hotărâre, mai multe documente din perioada 1957-1962, aflate în arhiva Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Documentele care fac obiectul actului normativ sunt:

·       Ordinul Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Populare Romîne nr. 108 din 12 octombrie 1957, clasificat „Strict secret” și care se referă la „măsuri pentru separațiunea deținuților”;

·       Instrucțiunile nr. 320 din 20 decembrie 1961, aprobate prin Ordinul nr. 3820 din 20 decembrie 1961 al vicepreședintelui Consiliului de Miniștri și Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Secret” și care se referă al „aplicarea normelor de hrană pentru minori”;

·       Instrucțiunile nr. 200 din 25 aprilie 1961, aprobate prin Ordinul nr. 3500 din 25 aprilie 1961 al vicepreședintelui Consiliului de Miniștri și Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Strict secret” și care se referă al „aplicarea normelor de echipament și gospodărie pentru minori și deținuți”;

·       Regulamentul privitor la aplicarea regimului în locurile de deținere, aprobat prin Ordinul nr. 4045 din 20 noiembrie 1962 al vicepreședintelui Consiliului de Miniștri și Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Strict secret”;

·       Se declasifică parțial Capitolul I, art. 1-29, și capitolele X-XI, art. 129-192, din Regulamentul privitor la organizarea pazei interioare și exterioare a locurilor de deținere, aprobat prin Ordinul nr. 4044 din 20 noiembrie 1962 al vicepreședintelui Consiliului de Miniștri și Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Strict secret”.

Declasificarea informațiilor care fac obiectul actului normativ adoptat de Guvern este necesară atât soluționării unor eventuale cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, cât și pentru respectarea prevederilor Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001, privind liberul acces la informațiile de interes public. Hotărârea de Guvern elimină, astfel, restricții specifice statului comunist privind accesul la informații de interes pentru cetățenii statului român.

Documentele în cauză au fost identificate în arhivele Administrației Naționale a Penitenciarelor și supuse evaluării în cadrul unei comisii de specialitate.

În perioada 1945-1964 sistemul penitenciar din România a fost dezvoltat în mod accelerat de către regimul comunist proaspăt instalat, numărul unităților de detenție crescând și diversificându-se. Informațiile în cauză au fost clasificate conform legislației din acea perioadă care prevedea, la modul general, ca acestea să intre în clasa secretelor de stat.

Potrivit Legii nr. 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare și a Standardelor naționale de protecție, aprobate prin HG nr. 585/2002, în România a fost definită noțiunea declasificării informațiilor. Conform acestor acte normative, informațiile conținute în documentele propuse acum spre declasificare nu se regăsesc în listele actuale cu categoriile de informații clasificate emise sau deținute de Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate.

Declasificarea informațiilor este o aliniere firească a reglementărilor la realitățile politice, sociale și legislative din prezent. Declasificarea se va face, potrivit legii, după publicarea prezentului act normativ în Monitorul Oficial.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava