Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis
Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a fost demis. Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, astăzi, în Parlamentul României. Primul care a făcut anunțul adoptării a fost deputatul Pro România de Suceava, Cătălin Nechifor, care a spus că pentru adoptarea moțiunii au votat 238 de parlamentari. Doar cinci parlamentari dintre cei care au votat astăzi s-au împotrivit moțiunii. De precizat că pentru adoptarea moțiunii de cenzură erau necesare 233 de voturi.
Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că Parlamentul României a demis Guvernul PSD. De asemenea, liderul PMP, Eugen Tomac, a afirmat că reuşita moţiunii de cenzură este o victorie pentru români, prin care s-a demonstrat că oameni politici cu viziuni diferite îşi pot da mîna în interesul acestei ţări. „Oficial, s-a încheiat epoca Dragnea! Victorie pentru români, din respect pentru români. E o victorie uriaşă a opoziţiei, din respect pentru români, urmează o perioadă dificilă”, a spus Eugen Tomac.
Guvernul Viorica Dăncilă a fost demis,