Concert pascal
MOPAN Suceava

Gwen Stefani încearcă „doar să se simtă bine”, să se distreze, după despărțirea de soțul ei, Gavin Rossdale, recunoscând că s-a simțit ca și cum „viața i-ar fi explodat în față”, potrivit contactmusic.com.

Cântăreața a făcut public faptul că mariajul ei de 13 ani cu solistul trupei Bush s-a sfârșit, în luna august. De atunci, artista și-a tot așternut sentimentele pe hârtie. Una dintre cele mai pline de emoție piese este ‘Used to Love You’, piesă care reflectă „foarte bine” starea sa emoțională și care beneficiază și de un videoclip pe măsură. Gwen, care este mamă a doi copii, a mărturisit că, în ziua în care a scris piesa s-a simțit atât tristă încât nici nu dorea să intre în studioul de întregistrări.

Cântăreața a spus, potrivit sursei citate: „Nici măcar nu voiam să intru în studioul de înregistrări, la început. Tot ce îmi doream era să stau în patul meu, să plâng. Și am plâns, am plâns în drum spre studio și mă întrebam ‘Ce fac? De ce fac asta?’”.

Pentru a putea face față despărțirii, Gwen a început să-și aștearnă sentimentele pe hârtie, să compună piese: „Acel sentiment de putea din nou compune piese, asta înseamnă totul pentru mine. Valoarea mi-o arăt prin compunerea de cântece… Cred că în mai puțin de opt săptămâni aveam 19 cântece… Mă gândeam: ‘Tot ce vreau să fac este să spun adevărul. Vreau doar ca adevărul să iasă la suprafață. Tot ce îmi doresc este să fiu sinceră’.”

Cântăreața în vârstă de 46 de ani a mai mărturisit că viața ei s-a schimbat complet de când s-a despărțit de Gavin, dar că a decis că cel mai bine pentru ea este să se obșnuiască cu asta.

„Viața mea este complet altfel acum. Am simțit, pur și simplu, că viața mi-a explodat în față. Acum, am această nouă viață, care mi se pare destul de grozavă – abia aștept să mă întorc la ‘The Voice’. Totul mi se pare nou. Mă simt inspirată. Nu știu cum altfel să descriu ceea ce simt.”, a mai spus artista, potrivit sursei citate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava