Concert pascal
MOPAN Suceava

Fiul faimosului fost jucător de wrestling și actor Hulk Hogan, Nick, a sugerat că tatăl său nu are de gând să se retragă vreodată din wrestling, după ce și-a făcut revenirea la ‘Crown Jewel’, în Arabia Saudită, la începutul acestei luni, după trei ani în care a fost exclus din toate competițiile WWE (World Wrestling Entertainment) din cauza unor remarci cu caracter rasist.

Într-un interviu pentru TMZ Sports, Nick a spus, conform contactmusic.com: „Ei bine, în primul rând, toată lumea crede că e o glumă, dar el încă are peste 2 metri și cântărește peste 130 de kilograme. Este un monstru. Și este puternic. E nebunesc. Nu știu. Mereu spune cât de mult iubește să facă asta. Adoră să se antreneze. Adoră să facă wrestling. Nu cred că se va retrage vreodată.”

Hulk – pe numele său real Terry Bollea – este recunoscut oficial drept cel mai mare luptător de wrestling din lume, fiind o legendă a acestui sport în anii ’80 și ’90. A obținut șase titluri de campion mondial WWF și încă șase titluri de campion mondial WCW. În toată cariera lui de aproape 40 de ani, Hogan nu a pierdut decât trei meciuri, toate în fața unor wrestleri de mare calibru.

În 2015 Hulk Hogan a fost concediat și scos din circuitul wrestling, după ce în presă au apărut mai multe înregistrări video și audio în care luptătorul făcea remarci rasiste. Și-a cerut scuze la acea vreme, precizând că reacțiile sale au fost un accident. Reprezentanții WWE au anunțat, într-un comunicat de presă, anul acesta, că au decis să-i acorde a doua șansă, având în vedere că și-a cerut scuze în public și că, în acești trei ani, s-a oferit voluntar să lucreze cu tinerii care vor să activeze în acest sport.

În afară de wrestling, Hogan a făcut o carieră ca actor. Toată lumea și-l amintește, cu siguranță, din filme precum ‘Rocky III’ sau ‘Santa With Muscles’.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava