Lume lume hai la targ
MOPAN Suceava

Imagini extrem de rare și frumoase cu doi râși care se hârjonesc și își măsoară forțele într-o pădure din Vatra Dornei au fost suprinse de silvicultorul Constantin Cazac la Ocolul Silvic Vatra Dornei din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Cea mai mare felină din Europa, râsul este un prădător foarte discret, rar văzut în libertate. Trăiește în libertate circa 17 ani, iar prezența acestuia este un indicator al unui ecosistem sănătos și echilibrat.

Râșii se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate, putând face salturi mari. Au auzul și mirosul foarte fin și au o vedere foarte bună, inclusiv nocturnă, când de multe ori iese la vânătoare, acesta fiind un vânător solitar.

Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

credit: Constantin Cazacu, Ocolul Silvic Vatra Dornei/Direcția Silvică Suceava

Imagini extrem de rare! Hârjoneală între doi râși la Vatra Dornei (foto), 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava