În cartierul Obcini va funcționa o piață volantă, deschisă de vineri până sâmbătă
De la sfârșitul acestei săptămâni, în cartierul sucevean Obcini va funcționa o piață volantă. Primarul Ion Lungu a declarat că piața va fi deschisă în lunile august și septembrie, de vineri și până duminică, în intervalul orar 08.00-20.00, în zona Inspectoratului Teritorial de Muncă. El a arătat: „Dăm o mână de ajutor producătorilor locali, dar și cetățenilor din Obcini care doresc produse proaspete în cartierul lor. Noi am avut anul trecut piețe mobile care nu prea au fost funcționale. Să vedem cum va merge aceasta. Dacă va exista interes vor fi deschise și alte piețe volante”. Comercianții nu vor plăti nici o taxă în piața volantă din Obcini.