Concert pascal
MOPAN Suceava

Militarii Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Sadova.

La sosirea echipajelor ardeau generalizat o parte dintre anexele gospodărești și un autoturism, cu pericol de propagare la casa de locuit și la restul construcțiilor învecinate. Toate clădirile din gospodărie formau un corp comun, fiind construite majoritar din lemn. Incendiul a fost stins după trei ore de la anunțarea lui. În incendiu au ars un atelier de tâmplărie, o magazie de rumeguș și o magazie de unelte și scule pe o suprafață totală de aproximativ 250 mp. De asemenea, autoturismul a ars în proporție de 80% și s-au degradat învelitoarea din tablă, tavanele și pereții anexelor afectate, motoare electrice, scule de tâmplărie, circa 10 mp din fațada casei de locuit, un geam termopan și altele.

Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost fumatul în locuri nepermise.

Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa de locuit, adăpostul de animale, magazia de lemne și garajul, cu bunurile aferente.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava