Concert pascal
MOPAN Suceava

Pompierii militari de la subunitățile din Dolhasca, Fălticeni și Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Dolhasca, Baia și Cornu Luncii, au intervenit cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în satul Dolheștii Mici, comuna Dolhești.

La sosirea echipajelor, ardeau anexe și locuința dintr-o gospodărie, iar flăcările s-au extins și la alte trei locuințe, care au fost afectate parțial.

Incendiul a izbucnit la tabloul electric al gospodăriei, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect. Vântul puternic și dispunerea apropiată a clădirilor, majoritatea construcții din lemn, au favorizat dezvoltarea și propagarea flăcărilor cu rapiditate.

Au ars: un garaj și o anexă din lemn pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, acoperișul casei de locuit pe 130 metri pătrați, bunuri casnice, materiale de construcții, echipamente electrice, obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, circa 3 metri cubi de cherestea și alte bunuri. Flăcările au distrus și acoperișul unei locuințe învecinate pe 70 de metri pătrați. De asemenea, alte două case au fost afectate. La prima, a fost deteriorat lambriul din plastic, cu care era placată fațada, pe aproximativ 40 de metri pătrați, și trei ferestre. La a doua locuință, a fost afectat acoperișul pe o suprafață de 5 metri pătrați.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru trei persoane, un bărbat de 77 de ani și două femei de 38, respectiv 79 de ani, care au suferit atacuri de panică. Nu a fost necesar transportul acestora la spital.

Incendiul a fost lichidat la ora 18:20, iar pompierii au salvat cele patru case de locuit, în diferite proporții, cu bunurile aferente.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava