Concert pascal
MOPAN Suceava

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență întrunit astăzi în ședință extraordinară a stabilit scenariile de funcționare a școlilor din  municipiul Suceava valabil începând de marți, 3 noiembrie pentru o perioadă de 14 zile. Majoritatea școlilor adică 15 vor funcționa în scenariul roșu adică exclusive online. Alte 13 școli vor funcționa în scenariul galben iar 3 în scenariul verde.

Decizia s-a luat după ce  D.S.P. Suceava a prezentat situația cu privire la incidența cazurilor pozitive la mia de locuitori înregistrată la nivelul municipiului Suceava, ținând cont de particularitățile locale, de infrastructura fiecărei unități de învățământ, resursele umane, resursele logistice și accesul la rețeaua medicală ale fiecărei unități de învățământ în parte, precum și de propunerile consiliilor de administrație ale unităților școlare din municipiul Suceava, avizate de către Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Direcția Sănătate Publică Suceava. Totodată Comitetul Județean a hotărăt ca desfășurarea activităților cu prezență fizică în creșele, grădinițele și after-school-urile din municipiul Suceava să fie permisă iar unitățile de învățământ în cauză să întreprindă măsurile necesare în vederea respectării normelor de igienă sanitară dispuse în contextul manifestării riscului epidemiologic generat de virusul SARS-CoV-2.

Iată lista cu școlile și scenariile în care vor funcționa:

Nr. crt. Denumire unitate de învățământ (PJ) Scenariul stabilit în consiliile

de administrație

Observații
1. CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ SUCEAVA Scenariu galben S2
2. COLEGIUL DE ARTĂ „CIPRIAN PORUMBESCU” SUCEAVA Scenariu roșu S3
3. COLEGIUL ECONOMIC „DIMITRIE CANTEMIR” SUCEAVA Scenariu roșu S3
4. COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ „SPIRU HARET” SUCEAVA Scenariu galben S2
5. COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” SUCEAVA Scenariu roșu S3
6. COLEGIUL NAȚIONAL „PETRU RAREȘ” SUCEAVA Scenariu roșu S3
7. COLEGIUL NAȚIONAL „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA Scenariu roșu S3
8. COLEGIUL TEHNIC „ALEXANDRU IOAN CUZA” SUCEAVA Scenariu roșu S3
9. COLEGIUL TEHNIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ SUCEAVA Scenariu galben S2
10. COLEGIUL TEHNIC „PETRU MUȘAT” SUCEAVA Scenariu roșu S3
11. COLEGIUL TEHNIC „SAMUIL ISOPESCU” SUCEAVA Scenariu roșu S3
12. LICEUL CU PROGRAM SPORTIV SUCEAVA Scenariu roșu S3
13. LICEUL „NATANAEL” SUCEAVA Scenariu verde S1
14. LICEUL TEHNOLOGIC „VIRGIL MADGEARU” SUCEAVA Scenariu roșu S3
15. LICEUL TEORETIC „FILADELFIA” SUCEAVA Scenariu galben S2
16. SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL ORTODOX „MITROPOLITUL DOSOFTEI” SUCEAVA Scenariu galben S2
17. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GRIGORE GHICA VOIEVOD” SUCEAVA Scenariu roșu S3
18. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ION CREANGĂ” SUCEAVA Scenariul roșu S3
19. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „JEAN BART” SUCEAVA Scenariu galben S2
20. ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIRON COSTIN” SUCEAVA Scenariu roșu S3
21. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SUCEAVA Scenariu galben S2
22. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 SUCEAVA Scenariu galben S2
23. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 SUCEAVA Scenariu roșu S3
24. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 4 SUCEAVA Scenariu galben S2
25. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 6 SUCEAVA Scenariu galben S2
26. ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 8 SUCEAVA Scenariu galben S2
27. ȘCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. EDUCATION – FILIALA SUCEAVA Scenariu roșu S3
28. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ CENTRUL DE STUDII „ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT” SUCEAVA Scenariu galben S2
29. ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SUCEAVA Scenariu galben S2
30. ȘCOALA PRIMARĂ ”SFÂNTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA” SUCEAVA Scenariu verde S1
31. ȘCOALA „ROMÂNO-BRITANICĂ SUCEAVA” SUCEAVA Scenariu verde S1
Începând de marți, 3 noiembrie în municipiul Suceava 15 școli vor funcționa în scenariul roșu, 13 în scenariul galben și 3 în scenariul verde, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava