Concert pascal
MOPAN Suceava

Teatrul Tineretului anunță Premiera spectacolului INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ de Thomas Eccleshare, în regia lui Mihai Gligan, sâmbătă, 9 martie, și duminică, 10 martie, de la ora 19:00, în Sala Mare. Spectacolul face parte din programul MIC-RO Laborator de creație teatrală al Teatrului Tineretului.

Thomas Eccleshare este un dramaturg englez, multipremiat, cu studii la celebrele instituții Cambridge din Marea Britanie și Lecoq din Paris. A debutat în 2011 cu piesa Pastoral, care i-a adus premiul Verity Bargate. În 2012 a devenit dramaturg rezident la Teatrul Soho. În următorii ani a scris I’m Not Here Right Now (2015), Heather (2017) și Instructions for Correct Assembly (2018) – piesă montată în premieră, în același an, de către Royal Court Londra. A fost distins cu premiile „Catherine Johnson“ și „Fringe First“. Piesele lui au fost montate în multe țări și publicate în 2020 într-o primă antologie de către Editura Oberon. De asemenea, este co-director artistic al companiei de teatru vizual Dancing Brick.

Mihai Gligan este un tânăr regizor, licențiat în regie de teatru la Facultatea de Teatru a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2022). În prezent este masterand la specializarea Regie de Teatru din cadrul aceleiași facultăți. Sub egida facultății amintite a realizat mai multe proiecte teatrale: regia spectacolului „Căsătoria”, după N. V. Gogol la Teatrul Municipal Baia Mare (distins cu Premiul special al juriului pentru regie și Premiul pentru scenografie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier 2022); regia și scenografia spectacolului Constelații de Nick Payne, produs de Centrul de Creație Maidan, Cluj-Napoca, în 2023; co-regia spectacolului „gen.snowflake”, sub coordonarea regizorului Bobi Pricop, la Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, în 2023; regia spectacolului-lectură „Spaimă cosmică sau ziua în care Brad Pitt a devenit paranoic” de Christian Lollike, în cadrul Festivalului National de Teatru, 2023.

INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ explorează, într-o cheie distopică, nevoia tot mai pregnantă de atingere a perfecțiunii, consecințele ce pot apărea dacă presiunea vine din exterior (în cazul de față de la părinți înspre copil), dar și alternativele la care oamenii apelează pentru a umple un imens gol emoțional.

Cât e obsesie a perfecțiunii, cât e narcisism și cât e dragoste necondiționată în creșterea unui copil? Câte dintre alegerile autodistructive ale copiilor sunt modalități de a se separa de părinții anxioși, posesivi? De la ce vârstă devii responsabil de propriile alegeri? Poate fi educația parentală un fel de programare digitală? Putem înșela moartea sau trauma cu ajutorul inteligenței artificiale? Acestea sunt câteva dintre întrebările-temă ale spectacolului.

Reprezentațiile vor fi urmate de discuții cu publicul, moderate de Oana Balaci, secretar artistic al Teatrului Tineretului.

INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ

de Thomas Eccleshare

traducere: Vlad Sălbatecu

 

Regie: Mihai Gligan

Scenografie: Clara Ștefana

Muzică: Paul-Ovidiu Cosovanu

Video: Miruna Croitoru

Lighting design: Costi Baciu

 

Distribuție:

Nick/Jan: Emanuel Becheru

Max: Elena Popa

Hari: Mircea Postelnicu

Laurie: Nora Covali

Paul: Dragoș Ionescu

Amy: Codruța Bonta

 

Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava