Concert pascal
MOPAN Suceava

Începând de miercuri, 12 martie, se pot depune noi cereri de finanţare nerambursabilă pentru proiecte care vizează infrastructura educaţională, iar în luna iunie va începe livrarea celor 600 de microbuze achiziţionate de MDRAP pentru şcoli, existând intenţia alocării de sume pentru încă 400 de microbuze.

Anunţurile au fost făcute astăzi, în conferinţa de presă comună susţinută la sediul MDRAP de prim-ministrul Victor Ponta, viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, şi Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică.

Am semnat astăzi contractul de livrare pentru 600 de microbuze şcolare. Procedura a fost demarată în septembrie anul trecut. Au fost contestaţii şi le-am câştigat, definitiv şi irevocabil. Undeva, la începutul lunii iunie, încep să vină primele microbuze. Vor fi livrate minimum 40 de microbuze pe zi.”, a declarat Liviu Dragnea.

Este vorba de microbuze cu o capacitate de 16+1 locuri, achiziţionate la o valoare unitară de circa 26.784 euro (cu TVA inclus), fondurile fiind asigurate din vânzarea de certificate verzi, conform OG 12/2013. Microbuzele vor fi repartizate în judeţe prin ordinul comun semnat de ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice şi de ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, în baza analizei solicitărilor depuse. Necesarul estimat anul trecut pentru a acoperi toate solicitările din teritoriu era de circa 1.000 de microbuze, situaţie prezentată premierului de cei doi miniştri.

Sunt sensibil la solicitările celor doi miniştri şi evident că putem să alocăm, în perioada imediat următoare, din aceeaşi resursă, fondurile pentru încă 400 de microbuze, în aşa fel încât să rezolvăm în mare parte solicitările venite din teritoriu.”, a spus Victor Ponta.

Referitor la al doilea anunţ făcut astăzi, ca urmare a suplimentării fondurilor europene nerambursabile destinate infrastructurii educaţionale, în perioada 12 martie – 16 mai vor putea fi depuse noi cereri de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 (POR), Axa 3, Domeniul Major de intervenţie 3.4 „Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.

Noul apel de proiecte lansat astăzi are o co-finanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) în valoare de 150 de milioane de euro, cu posibilitatea suplimentării până la 200 de milioane de euro şi vizează finalizarea investiţiilor începute din alte surse de finanţare şi care, în prezent, stagnează din lipsă de fonduri.

Este vorba de realocarea sumei de 240 de milioane de euro din POS de Transport şi POS de Mediu, din care aproximativ 200 de milioane de euro vor fi repartizate pentru continuarea şi finalizarea investiţiilor la şcoli, iar 40 de milioane de euro pentru continuarea investiţiilor la o serie de spitale„, a precizat Liviu Dragnea. Realocarea, prin care bugetul DMI 3.4 a crescut cu peste 65%, de la 242 de milioane de euro (alocare iniţială) la 379 de milioane de euro, cu posibilitatea de a ajunge la 429 de milioane de euro, a fost decisă la sfârşitul anului trecut.

Începând de miercuri, 12 martie, autorităţile locale pot depune proiecte. Vor fi 30 de zile (prima etapă) în care vom evalua aici, la minister, procedurile de achiziţie folosite la investiţiile respective, pentru a nu exista niciun risc ca, ulterior, la vreun control, să apară posibilitatea nedorită a unor corecţii financiare. Toate proiectele care vor trece de acest filtru vor intra în etapa doi – vor aduce toate documentele şi vom semna contractele pentru finanţare. O altă condiţie obligatorie o reprezintă finalizarea investiţiilor până la 31 decembrie 2015.”, a mai adăugat ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

Felicitări MDRAP care a reuşit şi a organizat toate procedurile acestea complexe alături de celelalte ministere, cu inevitabilele supărări. Imporatant este că, din septembrie, elevii care merg în 500 de şcoli renovate, elevii care merg cu 600 plus 400 microbuze noi, şi, mai ales părinţii lor, vor simţi că munca şi efortul pe care le-au făcut anul trecut se reflectă în ceva concret şi palpabil. Din punctul meu de vedere, asemenea proiecte trebuie dezvoltate în continuare şi cred că o gândire mai modernă, mai europeană, a modului în care folosim banii, a modului în care investim în sănătate şi educaţie, cu sprijinul autorităţilor locale, este soluţia pe termen mediu şi lung.”, a spus prim-ministrul Victor Ponta, în încheierea conferinţei.

Detalii cu privire la beneficiarii eligibili şi activităţile eligibile orientative în cadrul proiectului sunt disponibile în Ghidul solicitantului, la link http://www.inforegio.ro/ro/axa-3.html.

 * * *

 Programul Operaţional Regional 2007-2013 este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi are o alocare FEDR de circa 3,96 de miliarde de euro, din care 3,72 de miliarde de euro reprezintă alocarea iniţială, iar 240 de milioane de euro – realocarea de la alte programe operaţionale.

În perioada mai 2012 – decembrie 2013, Comisia Europeană a rambursat României, în cadrul POR, 1,12 miliarde euro FEDR (reprezentând un grad de absorbţie de 47,76 %), comparativ cu 0,65 miliarde euro FEDR rambursate în perioada ianuarie 2007-mai 2012 (echivalentul unui grad de absorbţie de 17,6%).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava