Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, consideră că o nouă etapă în programele de dezvoltare locală trebuie să se axeze pe modernizarea drumurilor locale și pe extinderea rețelelor de gaze naturale. Într-o declarație politică, Ioan Balan a spus că își aduce aminte cu întristare despre o perioadă nefastă din istoria recentă a României și de afirmațiile mincinoase ale ultimului premier al PSD, care ținea să se laude, în anul cu cele mai reduse investiții publice, că „a scos țara din noroaie”.

„Chiar dacă PSD nu mai este la guvernare, trebuie să fim onești și să ne amintim de unde am pornit revigorarea investițiilor publice. De pildă, în anul 2019 în România încă existau drumuri județene de pământ, care nu fuseseră niciodată asfaltate, iar în Moldova aveam chiar un drum național acoperit cu piatră și pământ. În urmă cu numai un an, Institutul Național de Statistică ne spunea că România are peste 26.000 de km de drumuri de pământ, adică 31% din rețeaua națională de drumuri”, a spus Balan. El a precizat că această situație precară a infrastructurii de transporturi este determinată de faptul că puține administrații publice locale au resurse financiare disponibile prin care să angajeze proiecte majore de investiții în modernizarea drumurilor comunale și orășenești. „Este drept că, acolo unde primarii au fost harnici, s-au găsit unele soluții, însă, trebuie să recunoaștem că puterea financiară a administrațiilor locale mici este mult mai mică decât necesarul de investiții de care are nevoie infrastructura”, a arătat deputatul PNL de Suceava.

Balan: „Se impune ca Guvernul și Parlamentul să prioritizeze două axe majore pentru investițiile publice la nivelul comunităților locale”

Ioan Balan a adăugat că începând cu anul 2020, Guvernul PNL a plătit la timp, indiferent de culoarea politică a administrației, toate proiectele de investiții utile pentru oameni. „Este adevărat că, PNL a impus și standarde de calitate pentru lucrări, fiind acoperite la plată numai acele proiecte făcute cum trebuie. Este motivul pentru care în anul 2020 am avut cel mai mare nivel al investițiilor publice din ultimii 10 ani, atât la nivel central, cât și la nivelul comunităților locale. Anul 2021 vine cu vești și mai bune și cu o țintă de investiții mai curajoasă, de peste 62 de miliarde de lei, fără a lua în calcul și eventuale alte finanțări nerambursabile ce se vor accesa de la Uniunea Europeană”, a declarat Balan. El a mai spus că în acest context favorabil dezvoltării României, crede cu putere că se impune ca Guvernul și Parlamentul să prioritizeze două axe majore pentru investițiile publice la nivelul comunităților locale.

„În primul rând, proiectul de extindere a rețelelor de gaze pentru populație, inaugurat de Ludovic Orban și Gheorghe Flutur în anul 2020 în județul Suceava trebuie accelerat și extins cât mai rapid la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale, pentru a reduce costurile de încălzire a locuințelor pe timpul iernii. De asemenea, fixarea unei ținte curajoase, cum ar fi aceea a modernizării majorității drumurilor comunale sau orășenești, care astăzi sunt acoperite de pământ, ar trebui să fie una dintre axele majore de investiții pentru următorii 4 ani. Nu putem să vorbim despre eliminarea abandonului școlar, dacă micuții merg prin noroaie până la școală. Nu putem să ne păstrăm tinerii la sat, dacă nu au cele mai importante condiții de viață. Nu vom aduce niciodată investitori în micile orașe și comune, dacă drumurile și utilitățile nu vor fi la standarde europene. Așadar, de aceste investiții depinde în mod covârșitor standardul de viață al fiecărui român”, a încheiat Ioan Balan.

Ioan Balan: „O nouă etapă în programele de dezvoltare locală trebuie să se axeze pe modernizarea drumurilor locale și pe extinderea rețelelor de gaze naturale”, 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava